Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Darius Vâlcov, la un pas de a fi predat în România. Decizia instanței din Napoli

Curtea de Apel din Napoli a dispus, joi, predarea lui Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, autorităților competente din România, în baza mandatului european de arestare. Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare de Instanţa supremă într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit Ministerului Justiției, decizia nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile, la Curtea de Casație a Italiei.

”Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Vâlcov Darius Bogdan, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013”, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Reprezentanții Ministerului Justiției au mai precizat că ”‭este cunoscut că sunt foarte puține persoane condamnate în România care‬ folosesc jurisdicții străine și prevederi din legislația altor state, pentru a nu executa pedeapsa în România”

‭”Este importantă consolidarea cooperării judiciare. România nu este un caz‬ singular. Și alte state din UE se confruntă cu situații similare. ‭Vă asigur că suntem activi, implicați în soluționarea acestei probleme”, a mai precizat Alina Gorghiu.

Darius Vâlcov s-a predat autorităților italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislației italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli.

”Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere. În cauză au fost invocate două argumente: legăturile persoanei solicitate cu statul italian, care ar fi justificat recunoașterea pedepsei și punerea sa în executare în Italia și condițiile de detenție din România, considerate necorespunzătoare.

În dovedire, apărătorii persoanei solicitate au depus o serie de înscrisuri și rapoarte.

Autoritățile române (instanța de executare, Administrația Națională a Penitenciarelor, magistratul român de legătură) au depus documente în dovedirea prezenței în România a lui Vâlcov (nefiind îndeplinită condiția șederii neîntrerupte în Italia în ultimii 5 ani) și informații detaliate privind condițiile de detenție”, a mai transmis Ministerul Justiției.

Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare

În mai 2023, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv marţi de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

La instanţa de fond, Vâlcov primise o condamnare de opt ani de închisoare, pedeapsă scăzută la şase ani la apel, după ce judecătorii au constatat că pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia faptele s-au prescris, conform Agerpres.

Este vorba despre Dosarul Tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.

De asemenea, judecătorii au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE