Limba Română rămâne limba oficială a Republicii Moldova. Curtea Constituțională de la Chișinău a respins sesizarea grupului socialiștilor și comuniștilor, partide proruse, privind revenirea la sintagma „limba moldovenească”. Anul trecut, Parlamentul Republicii Moldova a decis modificarea articolului 13 din legea supremă prin care s-a stabilit că denumirea oficială a limbii este cea română.
Președintele Curții Constituționale a explicat că, prin decizia de anul trecut, Parlamentul a modificat textul legii supreme în conformitate cu Declarația de Independență, în care se menționează că limba de stat este cea română. Declarația de independență prevalează asupra legii supreme, adoptată ulterior, a spus șeful Curții Constituționale.
Domnica Manole, președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova: ”Această din urmă hotărâre este executorie pentru toate autoritățile publice și pentru toate persoanele juridice și fizice. Ea se aplică direct fără nicio altă condiție de formă. Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcționând pe baza grafiei latine.”
Constituția Republicii Moldova a fost adoptată în 1994 de o majoritate parlamentară formată în mare parte din foști membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Prin urmare, timp de aproape 30 de ani a fost folosită denumirea de limbă moldovenească. Chiar și așa, în instituțiile de învățământ era predată limba română.