Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

”Curățenie socială” înainte de Jocurile Olimpice, în Paris. Autoritățile îndepărtează toți migranții care se adăpostesc pe stradă

Poliția franceză continuă așa-numita curățenie socială a străzilor din Paris pentru Jocurile Olimpice de Vară. Acțiunile implică îndepărtarea tuturor migranților care se adăpostesc pe stradă. Numeroase ONG-uri și activiști au denunțat demersul autorităților despre care spun că îi afectează pe oamenii nevinovați care sunt doar în căutarea unui trai mai bun. 

Într-o dimineață rece de aprilie, chiar înainte de răsăritul soarelui, în jur de 30 de tineri din Africa de Vest au fost treziți de polițiștii din Paris și îndemnați să-și strângă corturile din stradă. Cei mai mulți sunt minori și au declarat că se adăposteau acolo până când vor fi gata actele necesare pentru a rămâne în oraș.

Aurelie Huot, membră a unui ONG: ”Credem că (acțiunea de evacuare n.r.) are legătură cu Jocurile Olimpice. Evacuări de acest fel au loc aproape în fiecare săptămână la Paris de câteva luni, cu o viteză amețitoare și îi afectează pe toți oamenii care trăiesc pe străzi.” 

Măsura a fost denumită ”cuărțenie socială”

Acțiunea are ca scop ceea ce autoritățile pariziene numesc „o curățenie socială” în capitala franceză. Și are loc înainte de Jocurile Olimpice de Vară, atunci când Parisul va fi vizitat de milioane de turiști. 

”Așadar, acesta este un alt exemplu de „curățenie socială” care are loc la Paris înainte de Jocurile Olimpice. Toate adăposturile din Paris sunt evacuate de poliție, pentru că vor să aibă un mediu curat pentru Jocurile Olimpice, pentru turiști. Ei nu vor să vadă Parisul ca pe un oraș plin de migranți, de solicitanți de azil”, spune un localnic. 

Mai multe organizații sociale au denunțat demersul autorităților pentru că oamenii sunt trimiși departe de capitală în loc să li se ofere adăpost în regiunea pariziană, unde mulți solicitanți de azil au termene la tribunal. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE