Turcia a adoptat o lege care interzice operațiile prin cezariană în clinicile private. Ordinul, care a fost publicat deja în Monitorul Național, a provocat proteste în mai multe orașe din țară.
Creșterea populației, un obiectiv
Potrivit autorităților de la Ankara, legea are scopul de „a promova nașterile normale și de a menține creșterea populației la un nivel sustenabil”.
Opoziția, dar și societatea civilă din Turcia au criticat în termeni duri politica guvernului de la Ankara.
Campanie împotriva operaţiilor de cezariană
Ministerul Sănătăţii din guvernul conservator al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a lansat, în urmă cu câteva luni, o campanie împotriva operaţiilor de cezariană. Totodată, preşedintele Erdogan a declarat 2025 Anul Familiei, iar creşterea natalităţii este un obiectiv declarat.
Un membru al Comitetului Central al Asociaţiei Medicale din Turcia (TTB), a declarat că guvernul încearcă din toate puterile să stimuleze creşterea populaţiei şi, prin aceasta, pune o mare presiune asupra femeilor.
Nu este prima măsură cu impact asupra populației civile
Nu este prima dată când guvernul adoptă măsuri conservatoare cu impact asupra populației civile. În 2021, Turcia s-a retras din Convenția de la Istanbul, un tratat european care are ca scop combaterea violenței împotriva femeilor.