Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Frații Tristan și Andrew Tate și alți doi inculpați, în arest preventiv pentru 30 de zile

Frații Tristan și Andrew Tate, doi foști kickboxeri, deveniți influenceri și autoproclamați milionari, au fost reținuți joi seară, după o anchetă deschisă în urma sesizării Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Polițiștii B.C.C.O. și procurorii D.I.I.C.O.T. au descins în vila lor din Ilfov, într-un dosar deschis în luna aprilie 2022. Atunci, două tinere, una dintre ele cetățean american, au reclamat că au fost sechestrate. Până în acest moment, au fost identificate șase victime despre care se bănuiește că au fost exploatate sexual.

30/12/2022 , 21:43

Frații Tristan și Andrew Tate și alți doi inculpați, în arest preventiv pentru 30 de zile

În cursul acestei seri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați (frații Tate, fosta polițistă și celălalt complice al lor) pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, suspecții se foloseau de metoda loverboy. Le făceau să se îndrăgostească, iar apoi profitau de ele. Victimele erau duse în imobile din județul Ilfov, unde, spun cei care investighează cazul, erau supravegheate, intimidate și controlate prin invocarea unor pretinse datorii. Fetele ar fi fost obligate să participe la realizarea unor filmări cu caracter pornografic, ulterior difuzate pe site-uri de profil. Materialele, accesate de utilizatori, le aduceau sume importante profitorilor. În urma descinderilor, au fost descoperite 11 autoturisme de lux, două pistoale cu gaze, dar și mai multe macete.

În cadrul operațiunii, au mai fost reținute și două femei care, potrivit surselor oficiale, lucrau pentru frații Tate. Una dintre ele este o fostă polițistă de la secția 7, din Capitală, care și-a dat demisia pentru a le fi alături celor doi. Potrivit acelorași surse, procurorii au așteptat ca frații să ajungă în țară: Andrew, pe 27 decembrie, iar Tristan cu 5 zile mai devreme. Amândoi au venit cu curse private și au decolat de la Londra.

Frații Tate au refuzat să comenteze cele întâmplate, iar avocatul lor doar a confirmat că au fost reținuți, conform The Guardian.

VEZI GALERIA
6 imagini

Imagini de la reținerea fraților Andrew și Tristan Tate. Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

A ironizat-o pe Greta Thunberg, dar s-a făcut de râs

Cu numai o zi înainte să fie ridicat de forțele speciale, Andrew Tate a postat un tweet ironic, la adresa activistei de mediu Greta Thunberg. S-a lăudat că are 33 de mașini și i-a cerut o adresă de mail pentru a-i transmite „o listă completă a colecției de mașini și a emisiilor lor enorme.”

A urmat un schimb de replici devenit viral între Greta și Tate. Acesta din urmă a postat, la un moment dat, un video în care apare cu o cutie de pizza de la un cunoscut lanț din România.

Imediat, pe internet a apărut informația că Poliția Română s-a folosit de videoclip și, mai precis, de prezența cutiei de pizza în filmare pentru a avea confirmarea că Andrew Tate se află în România și poate fi ridicat. Este puțin probabil ca această informație să fie adevărată: autoritățile române au o evidență clară a cetățenilor non-UE, așa cum sunt și frații Tate, care intră/ies din țara noastră. În plus, influencerul s-a folosit în permanență de telefonul mobil pentru a comunica/posta, așdar coordonatele sale au fost, fără dubii, la îndemâna anchetatorilor.

Totuși, internauții s-au întrecut în glume pe subiectul pizzei lui Tate.

Chiar și Greta a comentat ironic pe contul său de Twitter „Iată ce se întâmplă când nu reciclezi cutiile de pizza.”

Cine este Andrew Tate și cum a ajuns viral pe rețelele sociale

Provenind dintr-o familie modestă din Luton, Andrew Tate a ajuns rapid pe prima pagină a tabloidelor din Marea Britanie. A fost kickboxer prfeosionist, iar în 2016, a participat la reality-show-ul Big Brother. Tate a fost dat afară din casă din cauza unei înregistrări video în care apărea lovind o femeie cu o curea.

La scurt timp după, într-un al doilea videoclip, apărea spunându-i unei femei să numere vânătăile pe care i le-ar fi provocat. Totuși, atât Tate, cât și cele în cauză au negat abuzul, așa că povestea a fost considerată fără temei.

Au urmat, însă, alte controverse. Pe contul de Twitter al lui Tate au fost găsite mesaje homofobe și cu insulte rasiale. În septembrie 2017, Andrew Tate a fost criticat de ONG-urile pentru sănătate mintală pentru că a spus că depresia „nu este reală”.

Ușor, ușor, Tate, în vârstă de 35 de ani, a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri de pe TikTok, unde videoclipurile cu el au fost vizionate de 11,6 miliarde de ori. Se prezintă ca un guru self-help și le oferă fanilor săi, în majoritate bărbați, o rețetă pentru a face avere, îi învață cum să atragă fete și să „scape din Matrix”.

Anul acesta, însă, atât cea mai populară platforma din lume, cât și cele deținute de compaia Meta, Facebook și Instagram, au decis să îi suspende conturile.

Legăturile lui Andrew Tate cu România

În perioada în care poliția britanică investiga acuzațiile de abuz, Andrew Tate ar fi părăsit domiciliul și ar fi ales România. Într-un videoclip controversat, în care explică motivele mutării, a sugerat că a făcut-o și pentru că, în țara noastră, ar fi mai ușor să facă ce vrea el (n.r. cu femeile). „Nu sunt un violator, dar îmi place ideea de a putea să fac ce vreau. Îmi place să fiu liber”.

Tot Tate completează: „Această tâmpenie de #MeToo nu a protejat femeile, ci a distrus siguranța bărbaților"

În ianuarie anul acesta, Daily Mirror a relatat că Tate și fratele său Tristan „încasau milioane de euro de pe site-urile de webcam unde bărbații dau o avere pentru că se lasă păcăliți de poveștile triste și false ale modelelor” - lucru pe care ei înșiși l-au descris ca fiind o „înșelătorie totală”.

În aprilie, reședința celor doi a fost percheziționată de poliție în urma unui pont de la ambasada SUA, care a anunțat că o tânără americană de 21 de ani era reținută împotriva voinței sale. Frații Tate au scăpat fără acuzații.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE