Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum explică PSD asumarea răspunderii Guvernului asupra măsurilor fiscale. Laura Vicol: ”E cea mai bună variantă. Știți cât durează o procedură parlamentară”

Laura Vicol, deputat PSD și președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a declarat, vineri, la Euronews România, că i-ar fi plăcut să dezbată măsurile fiscale, însă Guvernul a stabilit că este ”cea mai bună variantă” să-și asume răspunderea asupra acestui proiect.

De asemenea, șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților nu a ezitat să critice Opoziția care a evidențiat că guvernanții au evitat dezbaterea măsurilor fiscale în Parlament.

”Este vorba despre o parte a Opoziției. Dacă vorbeam de întreaga Opoziție, trebuiau să fie capabili, așa cum au spus-o de atâtea ori, să strângă semnăturile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. (...) Au considerat că nu e cazul să-și depună semnătura pe o moțiune de cenzură și parte din Opoziție atunci a plecat mai departe a inițiat această acțiune la CCR”, a declarat Laura Vicol, la Euronews România.

Deputatul PSD a amintit că pachetul de măsuri fiscale asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea a fost făcut public.

”Au fost puse în transparența publicului, au fost discutate de atâtea ori. Nu înțeleg de ce deranjează atât de mult impozitele suplimentare pentru bănci, pentru companiile din energie. Știu că sunt introduse și companiile care fac afaceri mari în România, dar care nu plătesc taxe către statul român.

Prin toate aceste măsuri, premierul Ciolacu încearcă să regleze aceste lucruri. (...)

Evident, CCR va decide dacă acestea au respectat rigoarea legii sau nu. Mă gândesc că cei care le-au făcut au avut în vedere inclusiv aspectele de constituționalitate”, a precizat președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Laura Vicol (PSD): ”O economie nu poate funcționa la nesfârșit cu excepții”

”O economie nu poate funcționa la nesfârșit cu excepții pentru tot felul de categorii. Știu că nu sunt niște măsuri tocmai populare, dar sunt niște măsuri care trebuie privite pe termen mediu și lung pentru România”, a explicat Laura Vicol.

Întrebată de ce a fost aleasă varianta asumării și nu a legiferării deși coaliția beneficiază de o majoritate de aproape 60%, social-democrata a răspuns că ”Guvernul este într-o altă clădire”.

”Suntem într-o clădire. Guvernul este într-o altă clădire. Dânșii, în discuțiile pe care le-au avut acolo probabil au considerat că această variantă este cea mai bună și optimă pentru țară.

Știți foarte bine cât durează o procedură parlamentară ca să treacă prin ambele camere...

Haideți să vedem ce se întâmplă la CCR și ulterior putem comenta dacă această hotărâre a Guvernului Ciolacu de a-și asuma răspunderea pe aceste măsuri a fost una corectă sau nu”, a mai spus Laura Vicol.

De asemenea, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților a dat de înțeles că i-ar fi plăcut să dezbată măsurile fiscale.

”Știți că asta este plăcerea mea cea mai mare să dezbat legi și să și să inițiezi legi care, poate, adică cu siguranță nu sunt perfecte, dar încerc să le fac cât mai bune posibile. Evident că mi-ar fi plăcut să am și o asemenea discuție, dar să vedem ce urmează”, a concluzionat ea.

Curtea Constituțională a anunțat că va analiza posibila neconstituționalitate a legii privind măsurile fiscal bugetare la data de 18 octombrie. Contestarea la CCR a fost făcută de parlamentarii USR, Forța Dreptei și doi din PNL.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE