Cehia, care deține președinția Consiliului UE, a pregătit două proiecte de decizie privind acceptarea de noi state membre în Spațiul Schengen. Unul vizează Croația, iar celălalt România și Bulgaria, notează agenția croată de presă HINA. În această situație, Croația ar putea adera la spațiul de liberă circulație separat de țara noastră și de statul bulgar. Mai mult, ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, şi-a reafirmat scepticismul faţă de extinderea spaţiului Schengen, în în vreme ce omologul său croat Davor Bozinovic a precizat că Austria sprijină în continuare aderarea Croației la Schengen.
„Situaţia la frontieră, care este insuportabilă pentru populaţia locală, arată că Schengenul în general nu funcţionează şi că extinderea acestui spaţiu este inutilă'', a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în timpul unei vizite la frontiera dintre Austria şi Ungaria, conform Agerpres.
Oficialul austriac a amintit că în 2022, numai Burgenland, o regiune austriacă de la graniţa cu Ungaria, a înregistrat 74.291 de refugiaţi, care au venit dinspre ţări ale UE şi care, contrar principiului (regulamentului european, n.red.) Dublin, nu au fost înregistraţi.
''Cetăţenii doresc în mod legitim ca returnările să se facă la frontieră. Dar, când (refugiaţii, n.red.) cer azil, aceste returnări sunt imposibile din punct de vedere legal'', a afirmat Gerhard Karner.
Ministrul austriac de Interne este de părere că ar trebui să fie posibilă refuzarea la graniţă a intrării cetăţenilor care au puţine şanse să se califice pentru obţinerea azilului, menţionând cazurile migranţilor proveniţi din ţări precum India, Tunisia sau Maroc.
''Numai anul acesta, 11.400 de tunisieni au cerut azil în Austria'', a precizat Karner, conform sursei citate.
Publicația Kurier a relatat vineri că Ministerul austriac de Interne a anunţat opoziţia Vienei faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia.
Croația ar putea adera la Schengen, având sprijinul Austriei
Agenţia croată de presă HINA scrie că ministrul Karner şi-a exprimat scepticismul faţă de extinderea spaţiului Schengen, însă nu a menţionat explicit Croaţia.
Totodată, adaugă agenţia HINA, prin declaraţia în care a obiectat faţă de extinderea spaţiului Schengen, ministrul austriac a dorit să avertizeze asupra situaţiei dificile cu care Austria s-a confruntat în ultimele luni din cauza migraţiei ilegale.
Ministrul austriac de Interne a amintit că peste 90.000 de migranţi au ajuns la frontiera Austriei de la începutul anului. Dintre aceştia, circa 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară UE.
Davor Bozinovic, ministrul croat de Interne, a afirmat că Austria continuă să sprijine Croaţia pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Vot pentru aderarea României la Schengen, la Consiliul JAI din 8 decembrie
Un vot asupra aderării Bulgariei, Croaţiei şi României la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), notează DPA. O decizie în acest sens necesită unanimitate.
Potrivit agenţiei HINA, preşedinţia cehă a Consiliului UE a pregătit două proiecte de decizie, unul pentru Croaţia şi celălalt pentru Bulgaria şi România. Aceasta deschide calea pentru Croaţia să intre singură în spaţiul Schengen, având în vedere opoziţia Olandei şi a Suediei faţă de intrarea Bulgariei şi a României.