Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și-a reluat parțial activitatea în Sudan pentru a-i ajuta pe civilii puternic afectați de luptele dintre cele două facțiuni militare. ONU avertizează, de asemenea, despre un exod masiv al populației din țara măcinată de violențe și sărăcie.
Luptele se intensifică în Sudan
Luptele s-au intensificat, luni, în Sudan. Explozii și focuri de armă au răsunat în capitala Khartoum, iar nori negri de fum se ridicau spre cer. Chiar și așa, există unele speranțe pentru conciliere, după ce generalii aflați în conflict ar fi fost de acord să-și trimită reprezentanții pentru negocieri. Acestea ar putea să aibă loc în Arabia Saudită, a anunțat un emisar al ONU.
Între timp, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație a anunțat reluarea parțială a operațiunilor din Sudan, în condițiile în care războiul face ca milioane de oameni să sufere de foame. Se așteaptă ca distribuirea alimentelor să înceapă în timpul apropiat, dar numai în zonele în care va fi asigurat accesul misiunilor de ajutorare.
Aprofundarea crizei umanitare a determinat ONU să trimită în Sudan un oficial de rang înalt pentru a coordona eforturile umanitare. Mai ales că situația se degradează rapid, iar localnicii din capitala sudaneză, unde se dau cele mai grele lupte, riscă să rămână fără alimente și apă potabilă.
Continuarea confruntărilor a provocat și un adevărat exod a populației în țările vecine, inclusiv în Egipt, Ciad și Republica Centrafricană. În aceste condiții, ONU se pregătește pentru un val refugiați de peste 800.000 de persoane.