Proiectul PSD care prevede interzicerea făinii de insecte în cazul produselor tradiționale românești a fost votat în Senat, prima cameră sesizată. Pentru ca legea să meargă la promulgare, este nevoie și de votul Camerei Deputaților, for decizional.
Tot în Senat, a trecut și proiectul prin care produsele provenite din materii prime românești vor fi semnalizate la raft cu drapelul national
În motivarea proiectului de lege privind utilizarea făinii de insecte în produsele tradiționale, social-democrații susțin că prin acest proiect vor proteja produsele tradiționale românești și vor încuraja patriotismul economic.
Marcel Ciolacu nu mai vrea să vadă făină de insect în România
Șeful PSD spunea, în luna aprilie a acestui an, că urmează modelul altor țări europene, care ar fi interzis deja făina de insecte: "Protejăm produsele tradiționale românești! Am depus astăzi proiectul de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale.
Așa cum au făcut și alte țări europene, la fel trebuie să facem și noi! În plus, toate produsele alimentare care vin din import și conțin ingrediente obținute din insecte trebuie să fie expuse separat pe rafturile magazinelor. Oamenii trebuie să știe ce cumpără, iar eticheta să fie clară și să conțină informații complete cu privire la aceste produse.
Patriotismul economic înseamnă protejarea producătorilor locali și a produselor și mâncării tradiționale românești", a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Spre exemplu, în Italia este interzisă folosirea făinii de insecte pentru prepararea pastelor și blatului de pizza.
Amenzi uriașe
Conform proiectului, supermarketurile din România vor putea importa în continuare produse ce conțin ingrediente obținute din insecte, însă vor trebui să le expună separat.
“Iertați-mă, dar nu pot fi tradiționale românești produsele cu făină făcută din insecte. Asta e o chestie de bun simț. Pe de altă parte, noi nu interzicem comercializarea făinii făcute din insecte. Vom obliga pe cel care comercializează astfel de produse, să stipuleze, să fie undeva pe ambalaj, clar, vizibil, că acel produs este făcut din făină produsă de insecte”, a declarat deputatul PSD Alfred Simonis, pentru Euronews, în luna aprilie.
Va fi permisă folosirea făinii de insecte pentru restul preparatelor, cum ar fi brioșele, însă comercianții vor fi obligați să menționeze acest lucru pe etichete. PSD vrea să introducă amenzi cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei pentru cei care vinde produse făcute cu făine de insecte fără să specifice acest lucru.
- Uniunea Europeană a aprobat, până acum, 4 insecte care pot fi mâncate: larva gândacului de bălegar, viermele de făină, lăcusta migratoare și greierul domestic.
Decanul Facultății de Inginerie Alimentară: ”Deja legislația nu permite adăugarea unui astfel de tip de făină”
În direct la Euronews România, Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară a semnalat faptul că există deja în vigoare un ordin în legătură cu produsele tradiționale în care este specificat că materia primă în aceste produse trebuie să fie locală.
Din acest motiv, spune decanul facultății, nu ar mai fi necesar un alt act normativ în acest sens.
”Făina de greiere este un ingredient scump. Nu putem face un produs exclusiv cu făină de greiere, putem pune o proporție de 10-15%, deoarece, dacă proporția este mai mare, nu se dezvoltă un produs calitativ pe care consumatorul să-l agreeze. În ordinul care există în vigoare în legătură cu produsele tradiționale este specificat că materia primă trebuie să fie locală, iar produsul trebuie să aibă o anumită tradiționalitate. Adică deja legislația nu permite adăugarea unui astfel de tip de făină. Nu cred că aveam nevoie de un act normativ pentru a interzice.”, a spus Mircea Oreian pentru Euronews România.
Acesta a mai explicat că, având în vedecere că proporția de făină de insecte s-ar adăuga în proporție mică, aceasta nu ar influența gustul produsului final.