Apar noi detalii ale cursei lui Harry și Meghan cu paparazzi pe urme prin New York. Chiar primarul metropolei spune că îi vine greu să creadă că ducii de Sussex au fost fugăriți vreme de două ore, așa cum susține purtătorul lor de cuvânt.
Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat marți seară, când Harry și Meghan au plecat de la un eveniment de gală și au fost urmăriți de un grup de fotografi. Taximetristul în mașina căruia s-au urcat, împreună cu mama lui Meghan, spune că a fost abordat de cei care asigurau securitarea cuplului.
Sukhcharn Singh, taximetrist: ”După ce am mers un pic, am fost blocați de o mașină de gunoi și dintr-odată paparazzi au venit și au început să facă poze. Tocmai îmi dădeau adresa unde voiau să meargă, dar mi-au spus să mă întorc, așa că ne-am întors spre locul de unde i-am luat.”
Reporter: ”Ce părere aveți despre descrierea acestui eveniment aproape catastrofal?”
Taximetrist: ”Nu cred că este adevărat. Cred că asta este..., știți, exagerat, chestii de genul ăsta.”
Primarul din New York nu crede în varianta urmăririi de două ore
Șoferul de taxi a mai declarat că toată cursa a durat 10 minute și că a primit 50 de dolari pentru ea. Primarul New York-ului a promis că poliția va cerceta cazul, însă nu susține varianta unei urmăriri de ore întregi.
Eric Adams, primarul orașului New York: ”Mi-ar fi greu să cred că s-au șicanat în viteză două ore. Asta ar fi, mi-e greu să cred, dar vom afla durata exactă a acesteia. Dar chiar dacă au fost 10 minute, o urmărire de 10 minute este extrem de periculoasă în New York. Avem mult trafic, multă lume în mișcare, o mulțime de oameni merg pe străzi. Orice tip urmărire în viteză de genul acesta nu este adecvată.”
O susținătoare a cuplului spune însă că paparazzi i-au hărțuit pe Harry și Meghan încă de la venirea la gala premiilor Women of Vision.
Zara Sayeed, martoră: ”În mod clar a existat o agresiune fizică între ei pentru a încerca să obțină cea mai bună poză. Știți, în afara tipului de agresiune verbală față de Meghan și Harry, păreau că se bat ca să obțină cea mai bună fotografie, cred. Adică se îmbrânceau ca să ajungă în față pentru a obține o fotografie bună.”
În afara declarației purtătorului lor de cuvânt, ducii de Sussex nu au mai venit cu nicio precizare despre ceea ce a fost descris ca un incident ce putea deveni o catastrofă. Harry a denunțat de multe ori agresivitatea jurnaliștilor și a declarat că se teme ca Meghan să nu aibă aceeași soartă ca mama sa. Prințesa Diana a murit în 1997, la Paris, după ce mașina în care se afla a fost șicanată de paparazzi.