Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Circul din Ungaria este casă pentru artiștii din Ucraina

Circul din Budapesta și-a mărit echipa cu 100 de artiști din Ucraina. Tinerii sunt refugiați din Harkov și Kiev și s-au adaptat mai ușor la noua viață datorită repetițiilor. Pe lângă asta, antrenamentele îi ajută să se mențină în formă.

”Îmi place pentru că e liniște, nu sunt bombardamente”

Circul a devenit a doua casă pentru artiștii din Ucraina. Cel mai tânăr membru nou al echipei are doar cinci ani.

”La început, a fost greu să de adaptăm aici, în Ungaria. Apoi, ne-am obișnuit și am început repetițiile. A apărut rutina, ne-am înscris aici la școală. Acum, ne place în Ungaria”, spune o tânără artistă.

”Mi-a plăcut din start aici, pentru că e liniște, nu sunt bombardamente. Făceam repetiții în fiecare zi, dimineața și seara. Îmi plăcea și asta chiar dacă uneori, oboseam”, spune o altă artistă.

”Când copiii sunt ocupații cu repetiții, nu mai au timp să se gândească la lucruri rele. Asta îi distrage. Majoritatea copiilor refugiați de aici au avut posibilitatea să-și vadă părinții. Doar un copil este departe de părinți. Nici eu nu mi-am mai văzut mama de un an”, spune o femeie.

Peter Fekete, directorul Circului Capitală din Budapesta: ”Când a izbucnit războiul din Ucraina, a fost ceva normal să ne deschidem ușile pentru artiștii care au fost nevoiți să-și părăsească casele.”

Potrivit datelor publicate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, de la începutul războiului, peste 2,4 milioane de ucraineni s-au refugiat în Ungaria. 70% din ei sunt femei sau copii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE