Dictatorul sirian Bashar al-Assad este al doilea lider din familia sa care a deținut puterea în Siria. Dinastia sa conducea țara de mai bine de cinci decenii, iar înlăturarea sa de la putere marchează o schimbare potențial revoluționară într-o țară cu un număr uriaș de refugiați la nivel mondial – 12 milioane, potrivit Agenției ONU pentru refugiați.
Assad este cunoscut pentru suprimarea violentă a oricărei mișcări antiguvernamentale, inclusiv prin folosirea armelor chimice împotriva propriei populații, ca în cazul de la Ghouta din 2013, atunci când Assad a folosit gaz sarin, ucigând sute de civili și în 2019 la Khan Shaykhun, atunci când au murit cel puțin 89 de persoane.
Primăvara arabă din 2011, care a generat schimbări relativ pașnice de regim în mai multe state din Orientul Mijlociu a dus în schimb în Siria la un război civil sângeros, Bashar al-Assad încercând să se mențină la putere cu orice preț. Mișcarea de protest din Siria a fost reprimată brutal, iar regimul de la Damasc a fost puternic sancționat de Occident. Assad a beneficiat în proces se sprijinul a doi actori internaționali importanți – Rusia și Iran. Ambele state l-au sprijinit pe dictatorul sirian (Rusia oferindu-i acum azil politic acestuia după fuga din Siria) și au încercat să-și crească influența în regiune, printr-o prezență militară în țară. Iată cum arată pe scurt istoria dictaturii lui Assad în Siria.
Preluarea puterii
Assad a preluat puterea în urma unor așa zise alegeri în care nu a avut niciun contra-candidat, în 2000, după moartea tatălui său, Hafez al-Assad, fost lider al Partidului Baath care preluase puterea în Siria în anii ‘70. Tânărul Assad a crescut în umbra tatălui său, un aliat al Uniunii Sovietice. Deși din punct de vedere religios, majoritatea covârșitoare a sirienilor sunt musulmani, clanul al-Assad făcea parte dintr-o minoritate, numită alawită (alauism). Minoritatea alawită a fost astfel propulsată în ierarhia socială din Siria, primind cele mai importante posturi politice, sociale și militare.
La fel ca Bashar care i-a succedat, Hafez al-Assad nu a tolerat disidența. În 1982, în orașul Hama, Hafez al-Assad a ordonat armatei și serviciilor secrete să ucidă mii de oponenți ai regimului, punând capăt unei revolte conduse de Frăția Musulmană.
Bashar al-Assad a studiat oftalmologia la Londra până când fratele său mai mare, Bassel, care fusese pregătit să îi succeadă lui Hafez, a murit într-un accident de mașină în 1994. Bashar al-Assad fiind astfel propulsat ca succesor al tatălui său. După moartea lui Hafez, în iunie 2000, a fost nevoie de doar câteva ore pentru ca parlamentul sirian să modifice Constituția pentru a reduce vârsta de eligibilitate pentru funcția de președinte de la 40 de ani la 34 de ani, vârsta lui Assad la momentul respectiv, o măsură care i-a permis acestuia să îi succeadă imediat tatălui său la putere.
Speranțele Occidentului într-o Sirie mai moderată sub conducerea lui Bashar s-au năruit atunci când noul lider a menținut cu promptitudine legăturile tradiționale ale țării sale cu grupuri militante, precum Hamas și Hezbollah. Assad a fost reales cu o majoritate zdrobitoare la fiecare șapte ani, cel mai recent în 2021, în ceea ce mai multe state printre care SUA, Regatul Unit, Franța, Germania și Italia au considerat a fi o fraudă electorală masivă.
Războiul civil
Forțele lui Assad erau cunoscute pentru tacticile brutale din timpul războiului civil care a urmat după reprimarea protestelor pro-democrație din 2011, când s-a format o opoziție armată compusă din mici miliții și unii dezertori din armata siriană.
În 2013, inspectorii ONU în domeniul armelor au venit cu dovezi „copleșitoare și incontestabile” ale utilizării de gaze neurotoxice în Siria. Secretarul general al ONU de atunci, Ban Ki-moon, a numit atacul din 21 august 2013 din Ghouta „cea mai gravă utilizare a armelor de distrugere în masă din secolul XXI”.
Statele Unite au declarat că acest ar fi dus la moartea a peste 1. 400 de persoane, inclusiv sute de civili. Oficialii sirieni au negat în mod repetat acuzațiile de crime de război și crime împotriva umanității.
Atacul acesta precum și altele au determinat puterile mondiale să depună eforturi în vederea dezmembrării arsenalul chimic al regimului și au împins Statele Unite să își sporească sprijinul pentru opoziția siriană. Assad a avertizat națiunile occidentale să nu sprijine grupurile rebele care luptă împotriva forțelor sale armate. Ulterior, în 2015, liderul sirian a refuzat să ia parte la luptele contra ISIS, gruparea care, în haosul războiului civil, preluase controlul unei părți din Siria.
Războiul civil reprezintă principala moștenire a regimului, lăsând în urmă sute de mii de morți și aproximativ 12 milioane de refugiați la nivel mondial.
