Proiectul Indy Autonomous Challenge este dezvoltat de echipe de la UCLA, Universitatea Virginia sau Berkeley.
Dacă ați sperat vreodată să ajungeți piloți de curse, probabil ați aflat rapid că procesul e foarte complicat. Să știți că a devenit acum chiar mai complicat, pentru că “în cursă” intră și inteligența artificială, care poată să piloteze mașini asemănătoare cu cele de Formula 1. La Consumer Electronics Show, Radu Hângănuț a descoperit Indy Autonomous Challenge, un proiect universitar care duce inteligența artificială pe circuit.
Mașinile din aceste imagini se deplasează cu peste 200 de km pe oră. Seamănă destul de mult cu monoposturile de Formula 1, dar au ceva în minus. Sau în plus. Nu sunt conduse de un pilot, ci de Inteligența artificială. Iar pilotul este un sistem format din senzori, cipuri, camere inteligente și antene, antrenat de ingineri de la cele mai cunoscute universități tehnice din Statele Unite.
„Sunt mai mulți senzori pe acest vehicul, așa încât să informațiile pe care le-ar recepta ochii și urechile unui om. Avem aici 6 camere diferite, un alt senzor important este aici, cu radare care au un unghi de 120 de grade și combinat oferă o perspectivă de 360 de grade. Avem două radare, unul este aici, unul este în spatele mașinii. Pe laterale, avem antene cu GPS, accelerometru și giroscop pentru poziționare și orientare”, spune Brian Mao, un inginer auto.
Dar oricât de distractiv ar fi să vezi pe circuit mașini “pilotate” de inteligența artificială, proiectul Indy Autonomous Challenge are un scop mult mai complex. Acela de a pregăti terenul pentru mașinile autonome ce vor avea de înfruntat jungla urbană.
„Principalul scop al Indy Autonomous Challenge este aducă progres pentru tehnologia de conducere autonomă testând tot ceea ce știm despre acest domeniu într-un mediu extrem. Pe un circuit, mașinile sunt foarte rapide, astfel că ai mult mai puțin timp pentru a percepe celelalte vehicule”, prezintă Brian Mao.
Vreau să vă propun următorul scenariu. Gândiți-vă la cursa dumneavoastră prefertă, de pe circuitul dumneavoastră preferat și gândiți-vă că la start sunt zece echipe. Doar una dintre aceste echipe este formată din piloți controlați de inteligența artificială. Practic, Inteligența Artificială să poată să concureze pe un circuit cu concrenți și piloți cât se poate de reali și să fie cât se poate de competitivă. Specialiștii ne spun că acest lucru nu este deloc imposibil și ar putea fi un scenariu real în viitorul foarte apropiat. O astfel de mașină este chiar în spatele meu. ea poate fi condusă și este condusă doar de inteligența artificială.
Dar până ca fanii curselor de Formula 1 să se plângă de faptul că Lando Norris a fost învins de un computer pe circuitul de la Monza, mașinile se transformă de la an la an. Iar unele ar putea pur și simplu să își ia zborul de sub ochii noștri.