Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cazul internatului prăbușit în Odorheiu Secuiesc. Administratorul firmei care efectua lucrări a fost reținut

Autoritățile au luat primele măsuri după tragedia din Odorheiu Secuiesc, de pe 18 decembrie. Laszlo Szilveszter Sandor, administratorul firmei care executa proiectul la internatul liceului Tamasi Aron, a fost reținut pentru 24 de ore, sub cercetarea de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. El va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Reprezentantul firmei care efectua lucrări la internatul liceului Tamasi Aron a fost reținut

"La data de 19 decembrie 2023, în urma audierii mai multor persoane, față de administratorul firmei ce executa lucrări la fundația internatului unui liceu din municipiul Odorheiu Secuiesc, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă", se arată în comunicatul IPJ Harghita.

Laszlo Szilveszter Sandor a coordonat lucrările de excavație și nu ar fi respectat cotele prevăzute în proiect. El ar fi dispus angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste doi metri, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.

Lucrările de racordare la reţeaua de canalizare erau executate în baza unei autorizaţii emise în luna octombrie de către Primăria Odorheiu Secuiesc.

În urma prăbușirii peretelui internatului Tamasi Aron, un elev de 17 ani a murit și trei fete au fost rănite. Băiatul urma să împlinească 18 ani chiar în ziua de Crăciun. Fetele, cu vârste de 16 și 17 ani, au fost duse la spital.

Ipoteză: Destabilizarea fundației, cauzată de un șanț săpat împrejurul clădirii

Conform spuselor autorităților, în jurul internatului aveau loc lucrări de drenare, de înlocuire a unor țevi și de refacere a gardului.

În acest caz au fost deschise mai multe anchete. O primă ipoteză a acestei tragedii ar fi legată de destabilizarea fundației la această clădire din cauza unui șanț săpat împrejurul a acestei clădiri. Lucrarea a fost autorizată de către autoritățile locale din primărie în data de 27 octombrie pentru racordarea clădirii la canalizare.

De altfel, directorul liceului susține că problema principală este legată de apa de ploaie care nu beneficia de un sistem de scurgere eficient, astfel încât apa rămânea blocată în fundația internatului.

Clădirea internatului a fost construită în anul 1892, după spusele lui Godra Zsolt, consilier local în Odorheiu Secuiesc. Liceul Tamasi Aron a fost construit între 1910 și 1911.

Proprietar al clădirii este Arhiepiscopia Romano-Catolică. Primăria a închiriat această clădire, cu costuri estimative de 300.000 de lei pe an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE