USR și-a ales liderul. Membrii formațiunii politice au decis să îl pună în fruntea partidului pe Cătălin Drulă. Acesta a fost validat ca preşedinte al partidului în cadrul unui congres online al formaţiunii.
Drulă spune că a cerut acest mandat pentru unitate și stabilitate.
"Am încheiat Congresul USR care a validat alegerile de preşedinte, ce tocmai s-au încheiat. Cu acest ultim pas procedural de astăzi, sunt oficial preşedintele USR cu mandat deplin. Este un mandat pe care l-am cerut colegilor mei pentru unitate, pentru stabilitate şi pentru coerenţă, pentru eficienţă şi asta voi livra.
Spre frica PNL şi PSD, USR va livra opoziţie pe bune. De ce facem asta, pentru că PSD şi PNL rup România în două. Sunt milioane de familii care muncesc onest, care respectă regulile, care încearcă să construiască un viitor pentru ei şi pentru copiii lor şi aceasta este o Românie care suferă profund şi nu se întrevede sfârşitul acestei suferinţe", a spus Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.
Președintele USR a fost întrebat dacă vede posibilă o revenire a USR la guvernare şi dacă se gândeşte la o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024.
„În mod clar, ne propunem ca după alegerile din 2024 să dăm premierul României. Asta înseamnă multă muncă de acum până atunci, pentru a duce mesajul nostru către oameni, pentru a ajunge în poziţia de a fi prima forţă într-o eventuală coaliţie sau construcţie postelectorală”, a spus Cătălin Drulă.
Noul lider al partidului spune că inflația a scăpat de sub control, iar România este în riscul sărăciei.
"Inflaţia este scăpată de sub control, dobânzile cresc galopant, taxele se majorează şi România este în risc de sărăcie. De cealaltă parte avem România lor, a privilegiaţilor care au luat puterea în politică pentru a se hrăni pe ei şi clientela de partid, cei care au strâns toată puterea în mâinile lor cu această supermajoritate de la nivel naţional. Ei sunt cei care vor să fie deasupra regulilor, ei sunt cei care-şi dau pensii speciale, salarii nesimţite din bani publici, cei care-şi angajează rudele şi pilele de partid, la stat. Aceste două partide - PNL şi PSD - duc astăzi România către faliment, cu toată viteza înainte către faliment", a mai spus Drulă.
Pe 10 iulie, membrii USR și-au ales președintele printr-un vot online. Câștigător este Cătălin Drulă, șeful interimar al partidului, cu peste 71% din voturi.
Pe locul al doilea a fost votat Cătălin Teniță, deputat USR de București, cu 14,8% din voturi, iar pe locul al treilea, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, care a primit 11,2% din voturi.