Avem nevoie de adevăr. Este o formulare simplă. Dar care nu ne miră în vremurile actuale. Pentru că diferența dintre adevărat și fals se pierde în uriașa pânză a Internetului. Ce mai înseamnă a reda cu acuratețe un eveniment sau informațiile venite de pe front? Documentarele au la îndemână acest instrument al autenticului. Atunci, se naște întrebarea: ne ajută un film-documentar să înțelegem cât mai corect istoria prezentului?
Puterea unui film-documentar: cât mai aproape de adevăr
Anul 2024 stă sub semnul alegerilor electorale, la nivel mondial. Dar stă și sub semnul războiului. Pentru că acesta încă mai este o realitate a vremurilor actuale. În timpuri în care tehnologiile se dezvoltă de la o zi la alta, nu informarea, ci dezinformarea pare să câștige mai mult teren. Punem la îndoială informațiile din feed-ul de știri și ne pierdem la limita dintre o imagine reală și una falsă.
Privind astfel lucrurile, un documentar realizat într-o zonă de război, în mijlocul tragediei de pe front, cântărește mai mult decât orice altă reprezentare. Pentru că documentarele au această calitate a autenticului. Relatează prezentul fără artificii artistice, dar cu mare grijă față de mesajul pe care îl transmit privitorului, adică omenirii în cele din urmă.
Bogdan Iancu, lector universitar doctor SNSPA: „Documentarele au o destul de mare putere în a descrie realități pe care, în general, presa, cu mijloacele rapide pe care trebuie să le angajeze, nu poate să le acopere foarte bine și atunci documentarele au acest avantaj de a intra în profunzimea unora dintre fenomenele pe care le documentează. Puterea documentarelor este de a intra în bucătăria, în laboratoarele în care se produc fenomenele astea și de a aduce mai aproape niște realități care altfel rămân foarte fulgurante, așa, sunt rapide, ne trec prin față, ne emoționează, poate, ne înspăimântă, după care se șterg, pentru că nu rămân acolo”.
Luminița Corneanu, critic literar, doctor în filologie: „Documentarele, în principal, operează cu informație, cu care operează și știrile. Ceea ce cred eu că aduce documentarul în plus este că pune sufletul poveștii în fața privitorului. De exemplu, în acest multi-premiat și cutremurător 20 Days in Mariupol / 20 de zile în Mariupol, la început este o fetiță de vreo șapte ani care, într-un adăpost, într-un beci, de fapt, și o întreabă jurnalistul De ce ești tristă?, și ea îi spune plângând Nu vreau să mor, vreau ca chestia asta să se termine mai repede. Lucrurile astea nu prea le vezi la știri. În general, acesta este stilul jurnalistic: sec și rece, el prezintă informația dezbrăcată de subiectivitate, or documentarul asta face: pune suflet și pune context mai ales”.
One World Romania este deja unul dintre cele mai longevive și apreciate festivaluri de film documentar din țara noastră. Anul acesta, selecția se va concentra pe ideea de alegeri, fie că vorbim despre cele electorale, individuale sau la nivel de comunități. În program vor fi, însă, și proiecții care sunt centrate pe tema războiului și a conflictelor, dar și a abuzului de putere. Impactul documentarelor este puternic pentru că, spun organizatorii, acestea sunt o fereastră spre lume și un mediu care provoacă dezbateri.
Ileana Szasz, specialist în antropologia vizuală a documentarelor: „Sunt foarte plăcut surprinsă de generațiile pe care le întâlnesc, care vin din zona de sociologie și de la UNATC, antropolgie, științe umaniste șamd, de faptul că sunt consumatori de știri, sunt foarte bine informați, sunt curioși și cred că un astfel de festival, într-adevăr, le dă posibilitatea de a vedea subiectele care pe ei îi preocupă într-o manieră mai complexă decât le oferă social media”.
