Grecia și Turcia vor fi lovite în această săptămână de un val de caniculă, cu temperaturi ce vor depăși 40 de grade Celsius. Autoritățile elene vorbesc și despre un risc ridicat de incendii.
Româncă stabilită în Grecia: ”Simt deja că mă topesc de căldură”
Ioana Șelner, organizator de evenimente în Grecia, a declarat pentru Euronews România, că autoritățile elene nu se așteptau să fie atât de cald la început de iunie, dar sunt pregătite să ia măsuri pentru a preveni incendiile.
”În Grecia a venit căldura mai devreme decât se așteptau chiar și grecii. Suntem deja la începutul lunii iunie și deja avem 39 de grade. Eu am stat aici câteva minute și simt deja că mă topesc de căldură.
Pe de altă parte, incendiile sunt cele care an de an le dau bătaie de cap grecilor și așa cum știți, anul trecut a fost Rodos. Acum doi ani a fost în zona Atenei.
Anul acesta sperăm să nu mai fie afectată vreo altă zonă de incendii.
Ca măsuri, autoritățile în acest moment nu se așteptau să fie atât de cald de la început de iunie, însă Grecia își așteaptă turiștii care vor să se bucure de mare și de soare.
În momentul în care ești turist și stai pe malul mării, nu simți atât de tare căldura așa cum ai simți-o într-un oraș”, a declarat Ioana Șelner, pentru Euronews România.
Grecii vor avea de îndurat trei zile de caniculă. În centrul țării, temperaturile vor ajunge și la 42 de grade Celsius, avertizează meteorologii.
Pompierii sunt în alertă, pentru că temperaturile ridicate cresc riscul izbucnirii unor incendii de vegetație. În acest început de vară, Grecia a înregistrat deja o medie de 30 de incendii pe zi, toate la scară redusă.
Țara s-a confruntat și anul trecut cu astfel de fenomene, când peste 170 de mii de hectare de păduri și terenuri agricole au fost mistuite de flăcări.
45 de grade în mai multe zone din Turcia
Și în Turcia se așteaptă trei zile de foc. În unele zone, vor fi și 45 de grade Celsius, spun meteorologii.
Vorbim despre temperaturi care sunt cu 12 grade mai mari decât media pentru această perioadă.
Pentru a rezista pe o asemenea caniculă, oamenii au mers să facă plajă pe malul strâmtorii Bosfor.
Europa ar putea avea parte de încă o vară neobișnuit de fierbinte, avertizează meteorologii. Asta după un an în care lună de lună au fost înregistrate recorduri de temperatură.