O cameră de tortură folosită de trupele Rusiei a fost descoperită în regiunea Harkov. Potrivit poliției ucrainene, cel puțin 500 de oameni au fost torturați în perioada în care regiunea Harkov a fost ocupată de către armata rusă.
Prizonierii erau electrocutați, bătuți cu bastoane de cauciuc sau le era simulată execuția, potrivit informațiilor făcute publice de poliția ucraineană.
Oamenii erau ținuți în condiții insuportabile
Închisoarea a fost înființată pe teritoriul unei fabrici, iar oamenii erau ținuți în condiții insuportabile. Erau întemnițați, în special, civilii care aveau o poziție pro-ucraineană sau care refuzau să colaboreze cu forțele de ocupație, a anunțat poliția ucraineană.
Din înregistrările video făcute publice de autoritățile de la Kiev se vede că pe pereții camerelor unde au fost ținuți oamenii sunt scrise rugăciuni și desenate icoane.
Principalii suspecți pentru torturarea populației civile sunt doi militari din teritoriile ocupate ale regiunii Luhansk. Aceștia ar fi primit instrucțiuni de la structurile de securitate din Rusia, au coordonat și participat la interogatoriile din camerele de tortură.
Torturați pentru pozițiile pro-ucrainene
Volodimir Gnasevici, polițist: Oamenii erau torturați pentru pozițiile pro-ucrainene și că refuzau să coopereze cu trupele de ocupație. Deținuții erau electrocutați, le erau smulse unghiile. În plus, călăii îi amenințau că vor fi împușcați. Oamenii erau legați la ochi, bătuți. Erau trase focuri de armă pe lângă capul deținuților.
Civilii au fost ținuți în această închisoare timp de mai multe luni, arată date ale poliției ucrainene.
Acesta nu este primul caz în care autoritățile de la Kiev acuză Rusia de tortură și crime de război. Anul trecut, la Haga, cu suportul Uniunii Europene a fost inaugurat un Centru internațional pentru urmărirea crimelor comise în timpul agresiunii ruse împotriva Ucrainei.