Plata pensiilor către beneficiari, în luna curentă, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale(MMSS), într-o postare publicată, pe pagina oficială de Facebook.
”Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis către Poşta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA, pe data de 4 ianuarie 2024.
Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.
Totodată, menţionăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 - 12 ianuarie”, menţionează instituţia.
Peste 5 milioane de pensii recalculate
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8%, iar în septembrie pensiile vor fi recalculate după noua lege a pensiilor care se află în dezbatere la Camera Deputaţilor, transmite Agerpres.
Potrivit lui Daniel Baciu, principalele modificări cu care vine noua lege a pensiilor vizează formula de calcul pentru eliminarea inegalităţilor din sistem legate de stagiile de cotizare, în baza respectării principiilor contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii.
Preşedintele CNPP a precizat că impactul bugetar pentru aplicarea noii legi a pensiilor este de 15 miliarde lei, de la 1 ianuarie 2024, şi de 10 miliarde de lei, pentru recalcularea care se va aplica de la data de 1 septembrie 2024.
El a adăugat că numărul de pensii ce vor fi recalculate este de aproximativ 5 milioane.