La începutul anului, Spania a introdus un program de călătorie gratuită cu trenul pentru călătoriile din perioada 1 septembrie - 31 decembrie.
Dar operatorul feroviar spaniol Renfe tocmai a schimbat o parte din termenii și condițiile pentru a evita „rezervările fantomă”.
Ce sunt „rezervările fantomă”
După introducerea programului, pasagerii au început să profite de sistem și au făcut mai multe rezervări la ore diferite. Pentru că trenurile sunt acum gratuite, aceasta a însemnat că ei nu au fost supuși niciunei penalități financiare pentru că nu au folosit călătoriile pe care le rezervaseră.
Aceste „rezervările fantomă” au făcut ca trenurile să pară complet ocupate cu până la zece zile înainte. Renfe s-a confruntat cu reacții negative din partea navetiștilor care nu puteau rezerva un loc, dar care vedeau cum trenul lor obișnuit pleca pe jumătate gol din stație.
Acum, operatorul feroviar spaniol a limitat numărul de bilete la două călătorii dus și două călătorii întors, în încercarea de a preveni această problemă.
O reducere de 50% la biletele de tren Renfe a fost deja introdusă în luna iunie, în încercarea de a ajuta navetiștii. Dar, după ce a analizat situația financiară a țării, premierul Sánchez a decis ca, pentru o anumită perioadă, călătoriile să fie complet gratuite.
De ce sunt călătoriile gratuite?
Biletele de tren gratuite au ca scop reducerea impactului crizei costului vieții din țară.
Germania a introdus o măsură similară în perioada iunie-august, cu un abonament redus pentru transportul public la nivel național. Acesta le permitea călătorilor să folosească nelimitat serviciile locale și regionale pentru doar 9 euro pe lună.
Dar Spania a decis să facă un pas mai departe, oferind gratuitate pentru călătoriile cu trenul pe serviciile Renfe între septembrie și decembrie anul acesta.
Biletele de tren gratuite vor fi finanțate de o nouă taxă excepțională aplicată băncilor și companiilor energetice care au profitat de pe urma creșterii ratelor dobânzilor și a prețurilor la energie.
Noua taxă urmează să fie introdusă în 2023 și ar putea genera până la 7 miliarde de euro în doi ani. De asemenea, va fi folosită pentru a construi 12.000 de locuințe noi și pentru a finanța programe de burse pentru tineri.