Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cal rănit grav și abandonat pe un câmp. Poliția animalelor din Constanța s-a autosesizat în acest caz

Încă un animal a fost lăsat în stare de agonie pe un câmp din România. Poliția Animalelor din Constanța a început o anchetă în cazul unui cal rănit și lăsat să piară la temperaturi de peste 30 de grade. Animalul avea un picior rupt, nu avea apă sau mâncare. Un grup de săteni l-a găsit în ultimul moment și a anunțat autoritățile.

Calul abia mai putea respira când a fost găsit de săteni. Agonizase 24 de ore. Mai întâi, oamenii i-au dat să bea apă. Când a mai prins puteri, animalul a putut mânca și un măr.

Primele date ale anchetei au arătat că animalul fusese rănit în urma unui accident produs pe un drum comunal. Două mașini se izbiseră, iar una dintre ele fusese proiectată într-o căruță. 

„La momentul  la care polițiștii au plecat de la fața locului, calul nu prezenta leziuni vizibile și nu se afla întins pe sol. La locul respectiv au rămas membri familiei căruțașului care urmau să cheme un medic veterinar care să stabilească starea animalului”, a transmis Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Doar că nimeni nu s-a mai interesat de soarta animalului.

„Polițiștii de la biroul pentru protecția animalelor s-au sesizat din oficiu de faptul că animalul a fost abandonat pe domeniul public, fără hrană și supus la temperaturi ridicate. La finalizarea verificărilor vor fi luate măsurile legale care se impun”, a mai spus purtătorul de cuvânt IPJ Constanța.

Între timp, sătenii au luat legătura cu reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor. Specialiștii vor transporta calul într-un loc sigur unde va primi tratament. Poliția Animalelor anchetează în continuare împrejurările în care animalul a fost abandonat pe câmp mai bine de 24 de ore.

„Starea animalului e gravă. Piciorul este praf. Va fi imobilizat, iar calul va fi transportat în cele mai bune condiții la clinica de la Cluj-Napoca și va ajunge acolo, în cursul zilei de mâine, unde medicii de specialitate vor evalua starea lui de sănătate și vor vedea ce șanse sunt să fie operat. Noi vom face tot ce se poate pentru a susține acest lucru. Să vedem ce șanse are pentru a avea o viață lipsită de durere. Calul nu va mai fi folosit pentru muncă vreodată”, a spus Ancuța Elena Chivu, de la Asociația ”Save the Horses”.

„În Elveția, pentru a putea deține un cal trebuie să fi făcut un curs prin care să se certifice că poți avea grijă de acel animal. Ar trebui să fie așa lucrurile și la noi”, a completat Ancuța Chivu.

Anul acesta au existat peste 30 de cazuri de cai abuzați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE