După pauza de încetare a focului timp de 7 zile, războiul dintre Israel și Hamas continuă și a ajuns la ziua 57. Iar armata IDF își continuă operațiunea ddin Fâșia Gaza, pentru a destructura gruparea Hamas. Cu toate că israelienii au una dintre cele mai moderne armate din lume, dotată chiar și cu echipamente cu inteligență artificială, uneori sunt necesare și altfel de metode.
Una dintre metode este folosirea unității canine Oketz, care se remarcă printr-un ajutor extrem de important oferit militarilor. Acești câini-eroi ai Israelului au salvat vieți, având în vedere că ei reușesc să descopere, printre altele, diverse capcane în care sunt amplasați explozibili.
Unitatea canină Oketz ajută Israelul în războiul cu Hamas
Unitatea canină specializată își îndeplinește cu brio misiunea, care se dovedește a fi una esențială. Câinii sunt special antrenați să poată alerta despre pericolele potențiale, inclusiv explozivi și depozite de arme. Iar unii dintre câini o fac chiar cu prețul propriilor vieți, potrivit Fox News.
Sunt folosiți în special câini din rasa ciobănesc german, dar informațiile despre ei sunt confidențiale, în mare parte, după cum a declarat un ofițer cunoscut sub numele de „maiorul A”, potrivit sursei citate. El este unu dintre comandanții operativi ai școlii de război canin din unitatea Oketz.
„Sunt folosiți din trei motive principale: există câini tactici, utilizați pentru a identifica inamicii, câini pentru eliminarea munițiilor explozive (EOD), pentru găsirea de explozibili și alte dispozitive și câini de căutare și salvare, care au avut un rol vital în acest război din Israel și Gaza,”, a spus 'maiorul A', conform sursei citate.
El nu a putut divulga câți câini servesc în unitate, dar a spus că sunt "sute de câini”. Iar eficiența lor este dovedită, așa cum arată mai multe clipuri video. În unul dintre ele, un câine a identificat o mașină-capcană, iar în altul, a fost verificată o cameră înainte ca soldații să intre. Una dintre cele mai importante misiuni ale lor a fost executată cu o zi în urmă și a constat în pătrunderea într-un spital, acolo unde au descoperit o bombă de mari dimensiuni, în timp ce altă bombă a fost găsită plasată într-o mașină de lângă spital.
Înainte de reluarea războiului de după acea pauză, câinii Oketz au identificat chiar și ambuscade puse la cale de Hamas.
Unitatea Oketz a ajutat Brigada de Operații Speciale Marom să descopere aproximativ 50 de dispozitive explozive-capcană și zeci de stocuri de arme și muniție, înainte de armistițiul care a durat 7 zile.
- În urmă cu câteva zile, armata israeliană a spus că patru astfel de câini au murit: Mido, Taiga, Jack și Ghandi.