Nu mai puțin de 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie de burse de merit, iar peste 738.800 de burse sociale, a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei, citând datele primite de la Inspectoratele şcolare judeţene şi din Bucureşti, până pe 31 octombrie.
Dintre acestea, 82,78% sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8,00 - 10,00, iar 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9,50 - 10,00.
"8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5,00 - 7,99 şi 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5,00. 158 de elevi cu medii mai mici de 2 iau bursa de merit. Raportat la numărul total de burse şcolare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranşă reprezintă 0,66%. 6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape judeţene sau naţionale ale olimpiadelor/competiţiilor şcolare şi extraşcolare", a explicat Ministerul Educaţiei.
În anul şcolar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit şi peste 92.000 de burse de studiu.
De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an şcolar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social pentru 2022 -2023.
"Obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învăţării individuale, încurajarea unei competiţii constructive în fiecare clasă de gimnaziu şi liceu din România, reducerea disparităţilor sociale, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite, atât la examenele naţionale, cât şi la testările internaţionale", susţin reprezentanţii ministerului.
Bursa de merit este de 450 de lei/lună, cea socială de 300 de lei/lună, iar cea tehnologică de 300 de lei/lună.