Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bulgaria anunță că ar putea intra în Schengen la 1 octombrie

Bulgaria anunță, prin vocea ministrului de Externe, Nikolai Milkov, că ar putea adera la Schengen la 1 octombrie 2023. Șeful diplomației de la Sofia a făcut această declarație în timpul audierii sale în comisia parlamentară pentru politică externă.

Nikolai Milkov a precizat că avut o discuție pe acest subiect cu ambasadorul Suediei, țară care a preluar președinția rotativă a UE. „M-a asigurat că Suedia va continua să lucreze pentru extinderea Schengen, iar faptul că prioritatea nu este înregistrată formal ca atare nu înseamnă că Suedia nu va sprijini dezvoltarea procesului de extindere a Schengen”, a declarat ministrul bulgar.

El s-a referit și la așteptările Țărilor de Jos, care, la Consiliul JAI din decembrie, s-au opus aderării Bulgariei la Schengen: „Sistemele electronice, activitatea serviciilor consulare, tot ceea ce se verifică, trebuie să fie conforme, nu de astăzi, ci de la data posibilei noastre aderări, care ar putea fi octombrie”.

Și România contează pe susținerea Suediei

Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menţionând că ţara noastră contează pe sprijinul în acest dosar, în calitate de mediator, al Suediei, care a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

La rândul său, ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a punctat că „dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale, atunci când condiţiile vor fi propice”, anume când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda îşi va schimba poziţia privind Bulgaria.

„Suedia a votat în favoarea aderării României la Spaţiul Schengen, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie anul trecut. Iar preşedinţia cehă şi România chiar au făcut tot ce le-a stat în putinţă să aibă un rezultat pozitiv. Din nefericire, România şi Bulgaria au fost blocate”, a amintit ea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE