România va continua să fie o parte a soluţiei pentru protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene, iar aşteptarea ţării noastre privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie este „legitimă”, a afirmat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Şeful diplomaţiei române a avut consultări politice în format trilateral cu ministrul Afacerilor Externe din Republica Franceză, Catherine Colonna şi cu vice-prim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, Wopke Hoekstra, iar ulterior cei trei au susţinut o conferinţă de presă.
„Am evidenţiat şi astăzi că aşteptarea României privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie este legitimă, deplin justificată, fiind considerată atât de partenerii europeni, cât şi de instituţiile europene ca fiind expresia unui efort puternic, pe care noi l-am făcut în ultimii ani, dar inclusiv în ultima perioadă, aceşti parteneri ai noştri şi aceste instituţii recunoscând pe deplin eforturile şi aceste progrese realizate de România”, a spus Bogdan Aurescu, în intervenţia sa.
El a adăugat că „gradul de pregătire al ţării noastre a fost confirmat şi de misiunile de experţi care au avut loc în România, în octombrie şi în noiembrie”.
Aderarea la Schengen
Ministrul a vorbit despre discuţiile pe care le-a avut privind aderarea la spaţiul Schengen şi a precizat că „este vorba nu doar despre un dosar care interesează România, ci este vorba despre un dosar care interesează Uniunea Europeană în întregul său, fiind vorba aici despre aplicarea concretă a principiului unităţii şi a principiului solidarităţii europene”.
„De altfel, România va continua să fie o parte a soluţiei pentru consolidarea securităţii, pentru protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene - acest lucru este consemnat şi în Declaraţia pe care am semnat-o astăzi - în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv în beneficiul cetăţenilor români”, a arătat Bogdan Aurescu.
El a mai precizat că România „are o abordare constructivă privind susţinerea adoptării şi implementării, la nivel european, de măsuri care să combată concret fenomenul migraţiei ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene, care trebuie să fie întărite”.
„Aceasta este poziţia României, chiar dacă noi respingem conexiunea artificială dintre aderarea la Schengen şi evoluţiile la nivel european în materie de migraţie ilegală”, a punctat şeful diplomaţiei române.