Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bobocii din Parlament, emoții ca în prima zi de școală. Deputații aflați la primul mandat și-au luat în primire mapa și au făcut poze

Fii, fiice și nepoate, persoane care au încercat în trecut să intre în Parlament cu obiecte interzise.... acum deputați.

Nou-aleșii au făcut cunoștință cu formalitățile preluării mandatului, și-au luat în primire mapa și au făcut poze pentru legitimație. Bobocii din Parlament au avut emoții ca în prima zi de școală.

Mulți au venit însă nepregătiți. Fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia, a fost aleasă deputat din partea AUR, iar acum îi calcă pe urmele tatălui.

Tot de la AUR este și cea mai tânără deputată. Ariadna Cîrligeanu are 23 de ani și anul trecut a mai încercat să intre în Parlament... cu gloanțe la ea. A fost prinsă la controlul de securitate și a susținut atunci că sunt suveniruri.

Din noul legislativ face parte și Anamaria Gavrilă, președintele POT, partidul care și-a arătat susținerea pentru Călin Georgescu. A spus că va ține post doar cu apă timp de trei zile când a aflat că a intrat în Parlament.

Deputata a făcut scut în fața parlamentarilor ei ca să nu vorbească cu presa. Alți deputați au fugit de prima discuție cu jurnaliștii.

Unii deputați s-au făcut remarcați și prin ținută. Deputata Silvia Mihalcea a venit cu lecțiile pregătite. Este avocat și a ocupat funcția de secretar general în Parlamentul României.

În prima zi, noii deputați au primit și o mapă.

Parlamentarii mai au timp pănă vineri să-și facă legitimație și să-și ia documentele. Tot vineri ar urma să fie validate mandatele, iar deputații și senatorii vor fi învestiți oficial sâmbătă, când vor depune jurământul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE