De duminică, 15 decembrie, biletele de tren se scumpesc cu 4,6%. Responsabilii din cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară spun că majorarea prețurilor biletelor este, de fapt, o actualizare la rata inflației. Tot de duminică intră în vigoare și Noul Mers al Trenurilor 2024-2025.
Biletele de tren, mai scumpe cu 4,6%. Noul Mers al Trenurilor 2024-2025, intrat în vigoare
De exemplu, o călătorie cu trenul pe ruta Aeroport Henri Coandă – Gara de Nord va costa 6 lei, cu 50 de bani mai mult decât până acum.
Oficialii spun că vom plăti cu 1,5 lei mai mult pentru distanțe până în 60 de kilometri, în vreme ce pentru distanțe de peste 500 de kilometri, prețul unui bilet crește cu 6 lei.
Tot de duminică intră în vigoare și Noul Mers al Trenurilor 2024-2025, care reglementează circulația zilnică a 1100 de trenuri operate de CFR Călători și care va fi valabil până pe 13 decembrie anul viitor.
Potrivit cfrcalatori.ro, sunt și noutăți în noul mers de tren. Mai exact, patru trenuri noi IR:
- Pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător, CFR Călători a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov.
Trenurile sunt formate din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România, potrivit sursei.