După 20 de ani, România a obținut o nouă medalie de aur la Campionatele Europene de atletism. La Munchen, Bianca Ghelber a devenit campioană europeană la aruncarea ciocanului, la 24 de ani după ce antrenoarea ei, Mihaela Melinte, reușea o performanță similară, în aceeași probă.
Cele două protagoniste ale unei noi performanțe reușite de sportul românesc, în direct, la Euronews România.
Bianca Ghelber: „Sunt foarte fericită pentru că am putut să aduc această medalie României și Federației Române de Atletism. Mihaela (Melinte) mă susține și mă ajută în tot ceea ce fac. Cu ea mă antrenez de 3 ani și cred că avem foarte multe de arătat în atletismul românesc împreună”.
Bianca Ghelber și Mihaela Melinte au vorbit și despre nevoile pe care le au pentru a se putea antrena într-un mod eficient.
Mihaela Melinte: „Pe Bianca o știam de mult, cred că din 2002 am concurat împreună până în 2009. Din 2009 am reluat activitatea ca și antrenor. În 2019 am fost de acord să o antrenez. Mi-am dorit ca o sportivă antrenată de mine să îmi bată recordul. Obiectivul îl avem și acum și sper să îl îndeplinim până în 2024. Tot atunci îmi propun o medalie de aur cu un sportiv pe care îl voi antrena și cât mai multe victorii. Dar avem nevoie în primul rând de un teren de aruncări, o cușcă, un cerc, să putem să aruncăm”.
Bianca Ghelber: „De trei ani s-a început un proiect prin care se va face un centru olimpic la Roman. Dar din păcate nici acum nu este gata. Pe mine m-a m-ar ajuta foarte mult un astfel de centru. Eu nu am unde să arunc, asta este problema cea mai mare”.