Un panda roșu, care a evadat de la o grădină zoologică din Australia, a fost prins după două zile de căutări. Ravi, așa cum a fost botezat de îngrijitori, a fost găsit într-un copac dintr-un parc aflat în apropiere. El are 7 ani și a evadat vineri din grădina zoologică din Adelaide.
Directorul Grădinii Zoologice din Adelaide, Phil Ainsley, a declarat că a fost folosită o săgeată tranchilizantă, după ce personalul grădinii zoologice a încercat toată ziua să ademenească animalul cu alimente precum bambus și porumb dulce, dar fără succes. Ravi a căzut apoi în păturile îngrijitorilor de la zoo care așteptau sub copac.
Acesta a adăugat că animalul a fost dus înapoi la centrul de sănătate pentru animale al grădinii zoologice, unde va fi supus unor controale de sănătate și monitorizat timp de câteva zile.
„Așadar, în acest moment, Ravi va petrece probabil următoarele două-trei zile la centrul nostru de sănătate animală, unde va fi supus unor verificări. Evident, în acest moment ne concentrăm pe a ne asigura că starea lui de bine este în regulă,” a declarat Phil Ainsley, Directorul Grădinii Zoologice din Adelaide.