Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Autoritățile își pasează responsabilitatea în cazul femeii ucise de câini. Semnal de alarmă al localnicilor: „Putea fi oricare dintre noi!”

Autoritățile continuă pasarea responsabilității între ele, în cazul femeii ucise de o haită de câini, în zona Lacului Morii din București. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a afirmat că „nu se spală pe mâni” după tragedie și a anunțat o anchetă internă în cadrul Poliției Locale Sector 6, cu toate că sâmbătă instituția preciza nu are nici o implicare în caz și că nu a primit deloc sesizări cu privire la câinii din zonă.

În schimb, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București a făcut publice trei sesizări pe care le-a trimis către Poliția Locală în ultimele două săptămâni, la care nu a primit răspuns. Edilul Ciprian Ciucu a recunoscut duminică faptul că acestea există, dar le-a catalogat drept „un schimb Kafkian de adrese”. Mai mult, acuză ASPA că intervine cu întârziere și de câteva zile la solicitări. Între timp martorii continuă să vorbească despre ineficiența autorităților chemate de nenumărate ori în zonă. Și prietenii Anei, femeia ucisă, au venit la fața locului.

Ping-pongul între autorități continuă și la o zi după tragedia de pe Lacul Morii. Primarul Sectorului 6 îl atacă pe Nicușor Dan, Primarul Capitalei, pentru ineficiența ASPA, deși recunoaște, într-o postare pe Facebook, că poliția locală a sectorului 6 a primit sesizări privind haitele de câini din zona Lacul Morii. Sâmbătă spunea că nu există astfel de sesizări. Între timp a declanșat și o anchetă internă la politia locală de sector. Ciucu inistă, însă, că devină pentru tragedie este ASPA. Potrivit edilului, instituția își face PR în loc să adune câinii de pe străzi. Edilul acuză autoritatea că nu mai eutanasiază animale de mult, iar adăposturile de câini sunt arhipline.

„Nu mă spăl pe mâini! (…) Noi am demarat deja propria anchetă internă la Poliţia Locală! (…) Nu am ieșit public până acum deoarece am așteptat să văd poziția Primarului General, cel care decide politicile ASPA, aloca bugete și care este singurul care are instrumentele instituționale să rezolve problema câinilor. (…) Nu mai am așteptări de la PMB. Lipsa de leadership, neasumarea, aruncarea responsabilităților în curtea altora, sunt deja de notorietate

Politica ASPA este total greșită și a dus la reapariția câinilor pe străzi. (…) Nu se mai eutanasiază de ani buni ceea ce face ca adăposturile să fie arhipline, condițiile în care sunt ținute animalele sunt proaste. Și de aceea, resursele lor nu se duc la capturare, ci pe condiții de cazare și campanii de "constientizare" pe bani mulți. Un fel de PR pe bani publici. ASPA ar fi trebuit să organizeze acțiuni de prindere, punctuale, cu data și oră, să ceara sprijinul nostru, al colegilor lor, politia locala din subordinea lui Nicușor Dan (nu vorbește nimeni despre ei, dar ai aceleași competențe legale) și a politiei MAI”, a scris Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, pe Facebook.

În replică, oficialii ASPA au publicat trei sesizări făcute în ultimele săptămâni prin care dovedesc faptul că au cerut ajutorul poliției locale pentru mai multe cazuri, dar nu au primit nici un răspuns.

„Nu pot să spun cine este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat aici. Este cumplit ceea ce s-a întâmplat. Să luăm exemplul cel mai recent pe care-l cunoașteți pentru că sunteți de la TVR. O colegă de-ale dumneavoastră știm bine că în decembrie (2022) a avut parte de un eveniment extrem de neplăcut pe bulevardul Timișoara când a fost atacată de un grup de câini”, a declarat Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt al ASPA.

Mărturii șocante ale martorilor în cazul femeii ucise de câini lângă Lacul Morii. „Erau foarte murdari de sânge toți câinii”

Doi dintre martorii tragediei povestesc scenele cumplite la care a asistat ieri.

„Noi am găsit-o ieri pe femeie. Nu vreți să știți cum arăta! Puteam fi eu, putea fi oricare dintre noi. Așa își fac ei treaba? Doar să arate că am făcut ceva”. Păi acum faci? După ce a murit femeia? Eu fac sesizări de două luni la ei”, a spus o femeie.

„Ce să vedem acolo? Un calvar! Un om care era mâncat de câini. Erau foarte mulți. Era și Poliția pe câmp.

Reporter: A vrut să vă atace și pe dumneavoastră?

Bărbat: Nu, un bărbat care alerga pe dig a văzut toată scena”

„Era dezbrăcată, fără haine pe ea. Erau rupte și hainele, împrăștiate peste tot. Picioare rupte, mâini, sânge. Erau foarte murdari de sânge toți câinii”.

Ana Oroș, îndemn către prieteni înainte de a fi sfâșiată de câini: „Nu pot trăi cu frică, trebuie să-mi înving fricile”

Colegii de antrenament ai femeii omorâte, amatoare de jogging, s-au întors în cursul zilei de duminică la locul tragediei. Ei spun că Ana Oros a vrut să își învingă teama după ce și anul trecut a fost atacată de câini în aceeași zonă.

„Multă lume a întrebat și se întreabă de ce a continuat să vină aici... Cuvintele Anei au fost ceva de genul «Nu pot trăi cu frică, trebuie să-mi înving fricile!»

S-a întâmplat aici. A fost un semnal de alarmă. Se știe situația. Se pare că la acel moment s-au făcut demersuri, dar problema există în continuare și se poate întâmpla oricui”, a declarat Cristian Gheorghe, alergător, prietenul Anei, pentru Euronews România.

„Nu-mi este frică să alerg și nu îmi va fi frică niciodată. Sunt o luptătoare și așa voi fi pentru că vreau să schimb ceva. Nu vrea să trăiesc în mediul acesta”, a precizat Gabriela Gheorghe.

Oamenii care locuiesc în zona Lacului Morii, speriați din cauza câinilor. „Am avut un câine foarte mare, care era liber pe stradă și care putea să atace orice copil”

Locuitorii din zonă susțin că au făcut sesizări nenumărate către toate autoritățile, dar nu au primit ajutor.

„Săptămâna trecută am avut un câine foarte mare, care era liber pe stradă și care putea să atace orice copil, orice persoană de pe stradă. Am sunat la 112 în dispecerat și după m-au plimbat prin diverse servicii, Jandarmeria m-a întrebat: «Este cineva mușcat? Este sânge? Dacă este cineva mușcat, intervenim. Dacă nu vă facem legătura la ASPA.

Acțiunea se întâmpla sâmbătă sau duminică, iar ASPA nu lucrează sâmbătă și duminică. Nimeni nu răspunde la telefon sâmbătă și duminică.

Cei de la dispecerat de la 112 nu au trimis nicio mașină de la ASPA sau de la altcineva să ia acel câine periculos - o corcitură de Amstaff cu Pitbull”

Localnicii au pus la dispoziția echipei Euronews România imagini în care vede cum o mașină a fost atacată de o haită de câini. Tabla autoturismului a fost înțepată de colții animalelor.

Tudor Ionescu, fost consilier: „Poliția Națională e singura instituție care poate dispune ridicarea unui câine”

Fostul consilier general Tudor Ionescu susține însă că ASPA are puteri limitate atunci când câinii sunt revendicați de proprietari. În acest caz, numai poliția națională poate interveni pentru ca animalele să fie confiscate, iar stăpânii să fie sancționați contravențional sau chiar penal.

„ASPA s-a dus și a ridicat din câinii care erau atunci: opt sau nouă, dacă nu mă înșel. O parte dintre câini a putut să îi ridice pentru că erau fără stăpân; o parte nu a putut să-i ridice pentru că au apărut niște proprietari. Fără existența unui mandat de confiscare/ridicare din partea Poliției Naționale, singura instituție care poate dispune ridicarea unui câine în cazul de față, chiar dacă este în proprietatea cuiva și plasarea lui într-un serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân”, a explicat Tudor Ionescu.

Hingherii s-au întors duminică în zona unde s-a petrecut tragedia și au reușit să captureze încă doi câini, după ce și ieri au prins alți doi.

Zona este împânzită de câini comunitari. Terenul pe care aceștia se aflau este însă într-un litigiu între Primăria sectorului 6 și cea din Chiajna. Câinii se adună pe acest teren atrași de gunoiul care se adună pentru că nici o autoritate nu curăță zona.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE