Autorităţile din Singapore au dezvăluit marţi că au acordat o subvenţie cântăreţei americane Taylor Swift, o stea globală a muzicii pop, pentru a concerta în oraşul-stat, singura etapă din Asia de Sud-Est a turneului său "The Eras", notează AFP.
Într-un comunicat comun, Ministerul Culturii şi Oficiul de Turism din Singapore au precizat că autorităţile au lucrat direct cu organizatorii turneului pentru a stabili detaliile evenimentului.
Săptămâna trecută, prim-ministrul Thailandei, Srettha Thavisin, afirmase că oraşul-stat a încheiat un acord de exclusivitate cu Taylor Swift, pentru ca aceasta să concerteze doar în Singapore în regiunea Asiei de Sud-Est.
Suma cu care a fost plătită Taylor Swift, ascunsă de autorități
Autorităţile din Singapore nu au dezvăluit suma subvenţiei şi nu au indicat dacă a fost încheiat un acord de exclusivitate, invocând confidenţialitatea contractelor comerciale.
Ele au subliniat că spectacolele vedetei ar trebui să "genereze beneficii semnificative pentru economia Singapore-ului".
Un veteran al industriei de divertisment, care a ales să rămână anonim, a explicat pentru AFP că "nu este neobişnuit să se ceară" contracte de exclusivitate, dar că "nu este atât de comun ca artiştii să accepte această cerere".
După pandemia de COVID-19, Singapore a atras numeroşi artişti de anvergură internaţională, printre care trupa feminină sud-coreeană de K-pop Blackpink, cântăreţii şi muzicienii britanici Harry Styles şi Ed Sheeran, şi formaţia britanică de pop rock Coldplay.
Taylor Swift urmează să susţină la începutul lunii martie şase concerte sold-out pe Stadionul Naţional din Singapore, unde sunt aşteptaţi peste 300.000 de spectatori.
După Singapore, cântăreaţa îşi va continua turneul în Europa. Profiturile de pe urma acestui turneu sunt estimate la astronomica cifră de două miliarde de dolari.