Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Australia vrea să construiască cea mai mare flotă de după al Doilea Război Mondial pentru a proteja de China

Guvernul din Australia a prezentat marți un plan pentru a-și consolida marina, la un nivel nemaiatins după cel de-Al Doilea Război Mondial. Scopul este să-și dubleze numărul principalelor nave de luptă în următorii zece ani, în contextul cursei înarmărilor din Asia-Pacific, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

Planul prevede ca Australia își va crește cheltuielile pentru Apărare cu peste 6,5 miliarde de euro și își propune să dispună de 26 de mari nave de luptă la suprafață, față de cele 11 din prezent.

”Aceasta este cea mai mare flotă pe care o vom avea de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Marina Regală Australiană trebuie să fie capabilă să asigure siguranţa şi securitatea rutelor noastre maritime (...) deoarece acestea sunt esenţiale pentru modul nostru de viaţă şi prosperitatea noastră”, a declarat ministrul australian al apărării, Richard Marles, conform sursei citate.

Australia va construi şase fregate din clasa Hunter, 11 fregate multi-roluri şi şase nave de luptă la suprafaţă capabile să opereze fără pilot. Mai multe nave de război vor fi înarmate cu rachete Tomahawk capabile să efectueze lovituri cu rază lungă de acţiune şi în adâncimea teritoriului inamic - un element important de descurajare.

Australia, îngrijorată de înarmarea Chinei și a Rusiei

Australia pune în aplicare aceste planuri, pe fondul creșterii masive a puterii de foc a Chinei şi Rusiei, precum și a unei confruntări tot mai mari între aliaţii Washingtonului şi guvernele autoritare.

Australia, care a format alianţa militară AUKUS cu Statele Unite şi Regatul Unit, își propune în mod special să contracareze influenţa Chinei în Pacificul de Sud.

Totodată, Guvernul de la Canberra vrea să majoreze cheltuielile pentur Apărare la 2,4% din Produsul său Intern Brut (PIB), peste ţinta de 2% stabilită de aliaţii săi din NATO.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE