O poveste despre modul în care activismul, protestele și puțină empatie pot contribui la construirea a 100 de case într-un oraș și la a pune cei mai vulnerabili și săraci copii într-un autobuz cu destinația: școală.
Petru Fechete, cunoscut de apropiați drept Pepe, are 39 de ani și lucrează ca facilitator comunitar la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj. Dar până să facă asta, după ce a fost evacuat abuziv de pe strada Coastei în 2010, a fost activist și unul dintre fondatorii Asociației Comunitare a Romilor din Coastei (ACRC), cea de la care care activismul s-a materializat în locuințe și forme de educație.
În ziua în care ne-am întâlnit, Petru tocmai venea de la o familie tânără care era formată dintr-o fată de 16 ani, un băiat de 17 ani și copilul lor. S-au mutat de curând într-un bloc din comuna Florești. După ce aceștia s-au mutat, administratorul s-a îngrijorat de cine sunt noii chiriași. El a mers acolo alături de colegele lui pentru a-l liniști pe om și a-i explica faptul că locuiesc cu acte în regulă și mizeria de pe scara blocului nu este de la ei. După ce o familie pleacă din zona Pata Rât, genul acesta de episoade sunt frecvente. O parte dintre oamenii care locuiesc în apropierea rampei de gunoi se integrează mai greu; le este frică de cum vor fi primiți de noii vecini români și cum se vor descurca cu viața în oraș.
Mulți nu știu să scrie și să citească și de aceea dispun de ajutorul facilitatorilor comunitari
Comunitatea este formată din 4 „așezări”: Dallas, Cantonului, Rampei și, cea din urmă formată de administrația locală, Coastei. În ziua pe care o petrecem alături de Pepe pe teren, ajungem și în comunitatea de pe Rampă.
,,Sunt romi care provin din cea mai vulnerabilă comunitate de acolo, comunitatea de pe Rampă. Cred că e prima familie pe care am reușit să o mutăm din comunitatea de romi tradiționali. Este un succes că am ajuns și la oamenii ăștia, că au reușit să se califice ca să primească locuințe”, îmi povestește Pepe.
O femeie cară pe umeri un sac cu bucăți de mobilă pe care vrea să le pună pe foc să se încălzească. Oamenii de pe Rampă nu au acces la apă, canalizare, iluminat sau drumuri. Mulți sunt veniți din afara județului și nu au acte de identificare, pentru că nu au un domiciliu, din perspectiva legii. După ce-am întrebat Primăria Cluj-Napoca câte persoane au aplicat din Pata Rât la o casă socială, instituția a transmis că nu există date cu privire la aplicațiile lor, în particular. Instituția a comunicat că în 2023 au aplicat 232 de persoane și au fost eligibile 178.
,,Autoritatea locală nu are o evidență a zonelor în care locuiesc solicitanții, acesta nefiind un criteriu de eligibilitate, punctaj”, a scris primăria.
În întâmpinarea noastră vin o sumedenie de copii, desculți pe timpul iernii și cu haine murdare.
În acest timp Pepe lipește pe un perete improvizat din placaj și polistiren un anunț că s-au cumpărat noi case sociale în următoarea etapă a programului - derulat de ADI ZMC. Le explică oamenilor unde și la ce oră să vină să aplice pentru dosare.
Puțini oameni mai aplică la casele sociale de la primărie, pentru că știu că oricum nu primesc, din cauza criteriilor.
Urcăm în mașină și plecăm pe dealul învecinat al comunității, la ,,cei din Coastei”, la doamna Elisabeta. Printre casele modulare este o canalizare improvizată care emană un miros de sulf. Ne întâmpină doi puști de 4 ani care ne arată porția lor de distracție pe azi: câteva petarde.
De la prima casă, ne deschide o femeie de 55 de ani și un băiat de 3 ani. Elisabeta ne poftește în casă, iar Pepe o anunță că nu a primit o locuință prin proiectul de acum, dar să depună la următorul: Pata 2 PLUS.
La primărie a aplicat și nu a primit niciodată, fiindu-i respins dosarul pe motiv că nu poate munci din cauza faptului că este operată recent la coloană.
,,Mie nu mi s-o dat punctajul pentru că eu dacă am fost bolnavă și nu am avut contract de lucru nu mi s-o pus punctaj mult. Am hârtie medicală de când am fost a doua oară operată și deocamdată încă nu pot să muncesc. Nu știu ce și cum să fac. Normal că și eu vreau să plec de aici”, spune Elisabeta.
Elisabeta pleacă la muncă cu două perechi de încălțăminte
Accidentul i s-a întâmplat când a plecat în Italia la cules de mandarine. În timp ce culegea, a căzut din pom, pe spate. Scopul ei atunci era să strângă bani să-și mai facă măcar o cameră. Înainte să fie evacuată în 2010, a lucrat ca director adjunct la departamentul de curățenie la REAL. La evacuarea abuzivă, odată cu alte familii, a primit și ea o cameră de 16 mp. Elisabeta plătește chirie la primărie 26 de lei lunar pentru acest spațiu. A reușit între timp să-și mai construiască o cameră.
,,La intrare din casă, unde am eu modul, eu am închis și am făcut baie și bucătărie. Haideți să vă arăt cum mi-a dat atunci primăria”, spune Elisabeta în timp ce ne deschide ușa celei de-a doua încăperi care se termina într-o baie de mai mică de 2mp. În casă mai locuiesc trei băieți, o fată și un copil. Sunt doar două paturi, iar seara se suplimentează locurile de dormit cu o saltea pe podea.
La un moment dat, pe ușă intră fiica sa. Băiețelul începe să chițăie de bucurie când o vede pe mama lui înapoi. S-au întors din Italia după ce au fost la tatăl lor să aducă pachetele cumpărate pentru Crăciun.
Așează o ladă cu portocale pe podea și un geamantan. Fiul ei deja știe că există ceva special pentru el acolo. Alexa*, fiica Elisabetei, are 26 de ani și chiar dacă a terminat doar primele 7 clase, îi plac limbile străine și a învățat italiana și germana, fapt pentru care a reușit să își găsească un serviciu. Dar nu la fel stă situația și în cazul celorlalte fete de vârsta ei din Pata Rât.
,,Sunt multe persoane care s-au dus să se angajeze și nu le-o luat din cauza adresei de pe buletin. Sunt multe fete care au făcut facultate și sunt de aici. Fete rome, țigănci de ale noastre cum se zice, iar ele stau acasă că nu le ia nimeni la muncă”, spune Elisabeta.
Când pleacă la serviciu are două perechi de încălțăminte cu ea. Pe cea curată și-o schimbă când ajunge în oraș, iar pe cea ponosită o poartă cât coboară dealurile din Pata Rât. Nu vrea să afle colegii de la muncă unde locuiește, deoarece consideră că este rușinos.
De curând a divorțat. A fost căsătorită cu un bărbat din Turcia, iar în urma divorțului a reușit să-i facă acte băiatului pe numele ei. Urmează să-l înscrie la grădiniță și să încerce să depună și ea dosar pentru o casă, faptul că cel mic merge la grădiniță ar putea să le ofere mai multe puncte.
,,Unul mi-a zis că sunt combinația perfectă de țigan și ungur”
La întoarcere Pepe îmi povestește cum a ajuns să lucreze în comunitate după ce a plecat de acolo. Nu a absolvit nicio facultate, cu toate că și-ar fi dorit să fi avut șansa să fie asistent social. În perioada asta, chiar dacă are 39 de ani, se pregătește să dea examenul de bacalaureat. Nu a avut posibilitatea să învețe la timp. A locuit cu bunica, de la care povestește că a învățat iubirea față de oameni. Nu își aduce aminte de copilărie cu nostalgie. La școală l-au mutat în ultima bancă alături de alți colegi, cum spune el, mai ,,tuciurii’’. Culoarea pielii era un avertisment că ar putea să facă probleme. ,,Unul mi-a zis că sunt combinația perfectă de țigan și ungur. În anii `90 era obiceiul ca în clasa întâi să te ridice în picioare și să spui: «sunt român, catolic sau ortodox, mama lucrează acolo, tata lucrează acolo» Eu nu știam ce sa spun că face tata, dacă nu l-am cunoscut. Cu toate astea, mie acasă mi-au spus să nu-mi fie rușine că sunt țigan, că atunci nu era cuvântul rom”, spune Pepe.
Când a crescut, Pepe a ajuns să aibă două joburi: vara mergea și lucra în construcții în Norvegia, iar acasă schimba anvelope la un atelier auto. Banii pe care i-a făcut i-a investit în casa de pe Coastei. Însă, la câteva luni, primăria a demolat casele a 360 de familii, inclusiv pe cea a lui Pepe. Acum, aproximativ 4.000 de mp sunt destinați unui sediu pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă.
Oamenilor nu li s-au dat documente care să dovedească că acei metri pătrați le aparțin, așa că au întrebat ,,ce garanție avem că nu veniți peste câțiva ani să ne demolați din nou dacă nu ne dați o hârtie la mână?”. Răspunsul administrației a fost definitoriu: ,,Stai liniștit că de aici nu o să vă mai mute nimeni niciodată.” Cei care nu au primit locuință au rămas să doarmă în casele apropiaților. Au stat câte 10 oameni înghesuiți în 16 mp, cu pereții uzi după văruit. Prima noapte a fost îndeajuns de înfiorătoare pentru ca a doua zi, oamenii de pe Coastei să ia inițiativă pentru a găsi o soluție.
,,Băi, oameni buni, să ne organizăm să facem ceva. Am zis că singur n-ai nicio șansă și atunci am zis să facem asociație. Mă gândeam că dacă nu le pasă clujenilor, cuiva tot o să-i pese. Și eu m-am gândit afară (n.r. peste granițe) la organizațiile astea mari din Uniunea Europeană”, își amintește Pepe.
Așa s-a înființat ACRC - Asociația Comunitară a Romilor din Coastei. În 2010 nu știau cum se organizează un ONG și de aceea au căutat ajutor la persoane din mediul universitar din Cluj-Napoca. Așa au ajuns la Enikő Vincze (Fundația Desire), Lăcătuş-Iakab Bela Olimpiu și Istvan Szakats (Fundația AltArt). Prin această colaborare între organizații au început să dea viață asociației prin care să strige în sală de sticlă a primăriei: ,,Sunt rom și vreau să trăiesc în demnitate” la primul protest din 2011. Directorul asociației este Florin Stancu, iar președinta este Elena Rita, persoane din comunitatea Coastei.
,,Am mers apoi pe calea asta a activismului în care am contactat organizații mai mari din lume ca Amnesty International, European Rights for the Interpol, Roma Rights Bash. Ele ne-au ajutat să avem avocați, să facem demersurile să dăm primăria Cluj-Napoca în judecată pentru evacuare.”
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării amendează Consiliul Local Cluj-Napoca
Am contactat-o pe Cezara Băceanu, jurist la CRJ pentru a înțelege problema contractelor de locuire din Pata Rât. ,,În această comunitate de așezări informale segregate teritorial, în contractul de închiriere cu Primăria Cluj-Napoca există clauza de pact comisoriu de gradul IV. Este o clauză care, în cazul în care persoanele nu își îndeplinesc obligațiile stabilite în contract, cum ar fi, plata chiriei la timp, contractul se desființează de drept, nu este posibilitatea de a plăti ulterior acea chirie. (...) Dacă nu vor avea o altă alternativă locativă, persoanele vor continua să locuiască în acel spațiu, devenind ocupanți abuzivi. Dacă devin ocupanți abuzivi, intervine riscul unei evacuări forțate”, a spus Cezara Băceanu.
Cadrul legal în România pentru o locuință socială este legea locuinței nr. 114/1996. În 2022, Fundația Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat printr-o petiție CNCD cu privire la faptul că cei de etnie romă erau defavorizați în procesul de atribuire a locuințelor sociale după depunerea dosarului. Consiliul a amendat astfel U.A.T. Cluj – Napoca și Consiliul Local Cluj - Napoca cu doar 5.000 de lei. Administrația locală a contestat amenda primită ,,printr-o acțiune în contencios administrativ, în prezent formând obiectul Dosarului nr. 5824/2/2023, înregistrat pe rolul Curții de Apel București.”, conform răspunsului oferit de aceștia. Primul termen de judecată stabilit pentru acest litigiu este data de 05.02.2024.
,,Noi considerăm că nu sunt îndeplinite condițiile de discriminare și că este doar o recomandare făcută acolo. Așa cum a fost pus în dezbatere publică de mai multe ori, în care a participat și societatea civilă și toți membrii care au fost implicați în aceasta zonă, consider că lucrurile merg în direcția corectă”, a răspuns viceprimarul Dan Tarcea, în conferința de presă de la finalul anului 2023.
Clujul nu este la prima amendă. În 2017, prin Hotărârea nr. 53/2017 în urma petiției Fundației Desire, este amendată cu de 3.000 de lei pentru că erau acordate mai multe pucnte celor cu studii. Ulterior acel criteriu a fost eliminat.
Asociația Comunitară a Romilor din Coastei a reușit să adune mai multe organizații nonguvernamentale în jurul ei care să apere drepturile romilor. După ce au stabilit o formă de organizare a asociației, obiectivul lor a fost să aducă resurse în Pata Rât și să își ceară drepturile cât mai vocal. Așa că au organizat proteste și au construit un centru comunitar pentru că nu existau condiții în care copiii să-și poată face măcar temele. ,,Atunci am strâns donații, ne-am uitat unde să vedem unde demolează case și chestii de astea și am adus cărămidă și am construit un centru comunitar de 25 mp”, își aduce aminte Pepe. Acolo au făcut și Radio Pata, un radio comunitar prin care să spune poveștile din Pata Rât într-un mod uman, să le arate oamenilor că singura diferenta dintre ei și ceilalți sunt resursele.
,,Pana și românii dacă sunt săraci primesc eticheta de romi. Frate, ești la un faliment distanța de a fi și tu rom, atunci”, spune Pepe.
Când primeau donații, îi duceau pe copii în excursii.. ,,Făceam tot posibilul să-i scoatem din mediul toxic. Îi încurajam să meargă la școală, să nu renunțe.” Scopul lor era să dea mormanul de gunoi la o parte din orizont.
Dar ca asociație ,,grassroots’’ nu au reușit să primească destul pentru a ajunge la maxima capacitate pe care și-ar fi dorit-o pentru implementarea proiectelor
,,Ce mi se pare o prostie enormă este că nu primești finanțare, ca și asociație grassroots, nimeni are încredere în tine să-ți dea bani și degeaba încercam noi și aveam idei foarte bune”, spune Pepe.
Schimbarea s-a produs în 2014, când niște profesori de la UBB, implicați într-un proiect United Nations Environment Programme (UNEP), voiau să facă acțiuni de facilitare comunitară. ,,Ei au facilitat relația cu primăria. Practic ne-au deschis ușile să participăm la ședințele cu viceprimarul de la acea vreme și noi le-am zis că ne trebuie felinare, că noaptea e beznă și se întâmplă tot felul de lucruri, ne trebuie stradă asfaltată, autobuz pentru copii la școală.”
Pepe, împreună cu directorul ACRC, Florin Stancu i-a întrebat pe cei din proiect, de la vremea respectivă: ,,măi oameni buni, putem să scriem un proiect să cumpărăm locuințe sociale? «Nu, că nimeni nu finanțează așa ceva, dar putem propune un proiect pe nevoi comunitare, pe intervenții comunitare, pe educație»”, au zis ei.
Finanțatorii norvegiei au acceptat, le-au fost oferită suma de 2.000.000 de euro. Dar oamenii nu au fost mulțumiți. Oamenii voiau case, nu ateliere pentru copii.
,,Eu le-am spus oamenilor, uitați ce vorbesc oamenii despre proiect: că practic nu am livrat nimic care să-i ajute. Haideți să scriem finanțatorului dacă ne dă voie să cumpărăm locuințe sociale. Am primit răspuns într-o săptămână că ne mai dă 2.000.000 de euro în plus să cumpărăm locuințe sociale. Și în 2017 am reușit sa cumpăram 35 de apartamente. - primele familii care au plecat din Pata Rât”, spune Pepe.
Pentru asta am apela la început la facilitator, la Pepe și la Linda și ulterior asistenții sociali au intervenit.
,,Aveam nevoie de o interfață dintre noi, ca ONG, și comunitatea din Pata Rât. Era 2014. Nu exista niciun pic de încredere între comunitatea din Pata Rât și partea administrativă a Clujului, pe care o reprezentăm noi. Pentru asta am apela la început la facilitator, la Pepe și la Linda și ulterior asistenții sociali au intervenit. Este vorba de a crea, încet, punți de legătură interumane de la om la om și nu se poate face asta de pe-o zi pe alta. Asta se face pe ani de zile. Apoi, dacă îți faci o promisiune, trebuie să onorezi neapărat”, explică Bogdan Stanciu, purtător de cuvânt a ADI ZMC.
Criterii stabilite de experți, pe situația din teren, nu după consilieri locali
Criteriile de acordare a caselor sociale, oferite prin ADI ZMC, au fost elaborate alături de cei de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș Bolyai. L-am întâlnit pe Bogdan Stanciu, purtător de cuvânt al ADI ZMC care ne-a prezentat procesul prin care o familie primește o casa socială, dar și de ce Norvegia ajută România.
,,Printre cele mai importante criterii sunt: un loc de muncă stabil, copii în întreținere și copiii școlarizați. Ne-am uitat să vedem dacă au indemnizații sociale. Oamenii din Pata Rât se confruntă cu tot felul de necazuri și atunci mulți dintre ei au dreptul să beneficieze de ajutoare sociale. Și aceasta a fost luată în calcul în procesul de întocmire a listei și de punctarea lor prin ierarhizare a dosarelor. Pentru că situația este atât de complexă, am avut trei comisii independente, unul din partea ADI ZMC, sistemul de protecție socială și ONG-urile”, precizează Bogdan Stanciu.
Diferența dintre criteriile administrației locale și cele făcute prin ADI ZMC este faptul că au prioritate cei care își înscriu copiii la școală, nu cei care au absolvit deja niște studii
,,Când le spui, de exemplu, că dacă copilul tău merge la școală vei câștiga mai multe puncte la depunerea dosarului pentru obținerea unei locuințe. De exemplu, un mod de motivație”, exemplifică Bogdan Stanciu. În primul program Pata 1, în Apahida oamenii s-au arătat extrem de îngrijorați că se mută ,,țiganii de la groapa de gunoi”.
,,În Pata 2, lucrurile au decurs un pic altfel. Ideea este de a-i dispersa tocmai pentru a se integra mai ușor. Acuma noi și prin caietul de sarcini nu cumpărăm mai mult de două apartamente într-un bloc. Nu poți să-i muți în grup compact dintr-un loc în altul, deoarece asta ar însemna o mini ghetoizare. Oamenii trebuie să trăiască ca și majoritatea”, spune Bogdan Stanciu.
Totalul fondurilor norvegiene primite până acum a fost de 12.8 milioane de euro, prin care s-au făcut proiectele Pata 1, prin care au plecat 35 de familii, Pata 2, prin care au plecat 31, și Pata 2 PLUS prin care urmează să se mute 66 de familii din Pata Rât. Până acum o singură familie nu s-a integrat în viața în oraș și a creat probleme în locuință, drept pentru care, printr-un proces, contractul de închiriere a fost reziliat.
Contractul este încheiat pe numele femeilor în scopul protejării copiilor
Familiile care primesc o locuință de la ADI ZMC au contract nedeterminat. Ei plătesc o chirie lunară de 150 de lei, bani care merg către taxele de proprietate și fondurile de reparație la imobile. Contractele de închiriere sunt făcute pe numele femeilor.
,,În această comunitate cu care lucrăm deja de opt ani, am ajuns să cunoaștem foarte bine și știm că femeile sunt mai de încredere. În spate este o muncă serioasă, sociologică. Sunt ani de evaluări ale comportamentului oamenilor de acolo”, a spus Bogdan Stanciu.
Pe lângă asta, prin ADI ZMC, fiecare familie are un manager de caz care-i evaluează necesitățile. Dacă mama este șomeră, ea este ajutată să-și găsească un serviciu. Dacă tinerii nu merg la școală, se găsește o soluție de înscriere la o forma de învățământ.
,,Oamenii nu sunt egali chiar și aici, în Pata Rât. Copiii din rampă sunt bătuți de cei din celelalte comunități, sunt hărțuiți și așa mai departe. Nivelul lor de educație este foarte jos. Pentru această comunitate super vulnerabilă a trebuit creat un program de intervenție complexă socială și educațională, locativă. Cred că există anumite grade de oameni mai vulnerabili decât alții”, explică Bogdan Stanciu.
Ce este totuși acest ADI ZMC? Poate părea absurd, dar în acte, Consiliul Local din Cluj-Napoca este ,,cel mai important asociat” al ADI ZMC. Emil Boc este președintele acestei asociații, iar ,,primăria Cluj-Napoca plătește anual o cotizație cu care ADI ZMC își desfășoară activitățile”, spune Bogdan. Din 2023 plătește 1,000,000 lei anual. În ciuda unor critici din comunitate că lucrează în cadrul instituției care acum 14 ani i-a aruncat în stradă, Pepe și Linda au ales o formă de colaborare dintre ONG și stat, pentru viețile oamenilor din Pata Rât. Când s-au confruntat cu lipsa de finanțare până la aprobarea proiectelor aflate în curs de depunere, ADI ZMC a solicitat fonduri de la administrație. În momentul în care primăria a descoperit că niște oameni depun eforturi pentru cea mai săracă parte a municipiului, a acceptat să ofere 600.000 de lei prin HCL. 666/23.
Banii aceștia au finanțat programul care ajută copiii de pe Rampei să meargă la școală, să continue
Zilnic, copiii de pe rampă reușesc să meargă la școală, reușind să se rupă câteva ore dintr-un mediu toxic. Cea care se ocupă de ei este Linda Greta Zsiga, recunoscută drept activista care a fost premiată în 2019 de European Civic Forum la Parlamentul European pentru apărarea dreptului la locuire. Este una dintre fondatoarele ACRC. Ziua ei începe mereu la 4 dimineața. Ia autobuzul din oraș și merge spre comunitatea din Rampă. După ce 53 de copiii au urcat în autobuz, se îndreaptă către Centrul de Zi „Țara Minunilor” din cartierul Someșeni - un loc la care se opresc să facă duș, să primească haine curate și rechizite. Apoi, ei urcă din nou în autobuz spre Școala Gimnazială ,,Traian Dârjan”.
,,Dacă stau un pic să privesc în urmă, acum 9 ani, această comunitate era o comunitate de analfabeți. Nici părinții, nici bunicii și nici copiii pe care noi azi îi aducem la școală nu erau la școală. Acum sunt la stadiul în care își ajută părinții să întocmească documente, acte. Copiii ne anunță tot timpul: vedeți că mâine nu vin la școală pentru că trebuie să mă duc cu mama să facă documentele pentru ANAF, la AJPIS, pe unde au ei treabă. Asta înseamnă un empowerment. Eu am reușit chiar să îl văd împreună cu colegii mei”, explică Linda, arătând spre locul în care copiii se îmbracă.
Linda are și ea trei copiii, iar când nu e acasă cu ei, lucrează ca facilitator comunitar. O parte din salariul ei îl dă către rata la bancă pentru o casă în care nici măcar nu mai locuiește. Când au mutat-o în 2010, s-a gândit că va rămâne acolo acolo pe vecie, încât a zis să-și facă minime condiții.
,,Eu sunt o persoană care se solidarizează cu cei din jur. Cel mai important lucru pe care l-am lăsat în urmă mi se pare faptul că am început, acum 14 ani, să ne organizăm ca o asociație și am început o luptă pentru dreptul la locuire. Chiar dacă durează ani de zile să câștigi, asta nu mă mai deranjează. Prin prisma faptului că am locuit în Pata - 7 ani și nu mai știam ce să fac, am învățat să am răbdare, pentru că am văzut că rezultatele vin, dar durează””, povestește Linda.
Din Pata Rât, Linda spune că în ultimii ani, aproximativ 14 persoane au primit o casă. Linda, până să se mute prin programul Pata 1, a depus și ea un dosar, la care a atașat două adeverințe de muncă. Administrația i l-a declarat neeligibil cum că nu muncește.
,,Am făcut contestație, bineînțeles. Atunci mi-am dat seama că ei, de fapt nu citeau dosarele noastre, a oamenilor din Pata Rât. Pentru că direct erau neeligibile toate”, spune aceasta.
După 14 ani de activism rezultatele se materializează
,,Dar știi ce mi se pare incredibil? E faptul că am reușit împreună cu doamna Enikő Vincze și cei de la Căși Sociale ACUM, cu care am colaborat, să câștigăm modificarea unui criteriu discriminatoriu, că dacă ai doctorat primești undeva la 40 de puncte. Din start era făcut să elimine o anumită categorie de oameni”, precizează Linda.
,,Nu le-am oferit ce credem noi că ar fi avut ei nevoie”
Prin acțiunile lor, cei doi activiști vrut să ofere și un sentiment de responsabilitate oamenilor. ,,Cel mai important aspect este încrederea. Când tu mergi într-o comunitate defavorizată, spune-le oamenilor ceva real. Nu promite dacă nu livrezi. Plus de asta, noi mereu am întrebat comunitatea ce vrea, nu le-am oferit ce credem noi că ar fi avut ei nevoie”, spune Linda.
Ne-am întrebat dacă în 20 de ani, măcar, ar exista o soluție ca Pata Rât să nu mai existe ca în forma de acum. Bogdan Stanciu a răspuns: ,,Nu, poate dispărea în 7 ani. Până în 2030 trebuie să existe voință pentru că bani sunt. Este realizabil ca Pata Rât să fie istorie, dar cu condiția să se desfășoare o muncă susținută. Să fim sinceri, Clujul nu mai e un oraș sărac. Se pot atrage resurse de la bugetul local, din spațiul privat, de la fonduri europene, norvegiene și așa mai departe”.
Alexa* este un nume modificat. Am ales să nu folosim numele real sau fotografii cu aceasta pentru a nu-i pune în pericol locul de muncă.
Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru jurnalism despre filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România.
