China a început duminică a doua zi de manevre militare în jurul Taiwanului, în contextul în care Ministerul Apărării de la Taipei a anunţat multiple survolări ale forţelor aeriene şi a transmis că monitorizează mişcările forţelor de rachete ale Chinei, lucru pe care şi SUA au anunţat că îl fac, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Tot duminică, postul de televiziune de stat din China, CCTV, a anunţat că armata chineză continuă exerciţiile de încercuire a Taiwanului.
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că Taipeiul a detectat nouă nave de război şi 58 de avioane chineze în jurul insulei şi a informat că supraveghează mişcările armatei chineze cu ajutorul unui "sistem de strângere de informaţii şi de supraveghere comun", potrivit AFP.
Armata chineză a efectuat simulări de lovituri de precizie asupra unor ţinte-cheie de pe insulă şi în apele înconjurătoare, a transmis CCTV.
Avioanele sunt înarmate cu muniţie reală
Presa de stat din China a relatat că avioanele sunt înarmate cu muniţie reală. Şi avioanele forţelor aeriene taiwaneze transportă în mod normal muniţie reală, atunci când sunt ridicate de la sol, pentru a respinge incursiunile aparatelor de zbor chineze, scrie Reuters.
Totuşi, zborurile civile din jurul Taiwanului, inclusiv cele către Kinmen şi Matsu, două insule controlate de Taiwan, dar situate în apropierea coastei chineze, s-au desfăşurat cu normalitate.
SUA monitorizează mișcările Chinei
Canalele de comunicaţii americane cu China rămân deschise şi SUA au cerut în mod expres reţinere şi ca statu quo-ul să nu fie schimbat, a declarat un purtător de cuvânt al Institutului American din Taiwan, care joacă rolul de ambasadă a SUA în absenţa unor relaţii diplomatice oficiale cu insula, întrerupte în 1979.
Aceste manevre sunt prezentate ca represalii la întâlnirea recentă din SUA între preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy şi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, care a denunţat "expansionismul autoritar" al Chinei.
„Cred că totul indică doar ceea ce este evident”, a declarat pentru AP Mike Gallagher, președintele republican al Comitetului Selectat al Camerei pentru Partidul Comunist Chinez, argumentând că președintele chinez Xi Jinping intenționează să unifice Taiwanul cu continentul.