Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ANALIZĂ Un economist va conduce ministerul de război al Rusiei. De ce a decis Putin să îl schimbe pe Șoigu

Schimbare surpriză la vârful conducerii militare din Rusia. După 12 ani la cârma Ministerului Apărării, Serghei Șoigu, considerat un apropiat al liderului rus Valdimir Putin, este înlocuit de un economist.

Anatol Câșlaru, jurnalist Euronews România, a analizat mișcarea neașteptată de la Moscova.

Ce urmărește Putin prin această mutare

În primul rând, a menționat-o și purtătorul său de cuvânt, Putin vrea o schimbare majoră în ceea ce privește economia rusă. Vrea ca economia rusă să fie una de război. Mai exact, este vorba de o construcție a unei economii similare cu cea care a fost în Uniunea Sovietică, atunci când Uniunea Sovietică era în plin război rece cu Occidentul. Fiecare intreprindere, pe lângă producția civilă, lucrează și pentru apărare, pentru război.

Mulți analiști spun că este o schimbare majoră și Occidentul ar trebui să țină cont de această schimbare, să nu privească într-o formă ușoară această schimbare pentru că este vorba despre o schimbare totală a structurii economiei. Nu mai este o economie liberă sau care tinde spre o economie de piață. Este o economie bine subordonată, urmărește exact politica statului. Iar politica statului este una de război și de expansiune.

Rusia, de fapt, creează acum un alt bloc militar similar cu blocul de la Varșovia în timpul Uniunii Sovietice. Vorbim despre Coreea, despre China, despre Iran. Rusia și-a pus obiective mari. Mulți analiști vorbesc că Rusia s-ar putea să nu se oprească în funcție de evoluțiile de pe frontul din Ucraina.

Ar fi în percol, în primul rând, țările limitrofe Federației Ruse. Vorbim de Polonia, de România, de țările baltice, Republica Moldova, care au mai făcut parte din blocul socialist sau sovietic.

Cine este Andrei Belousov, desemnat de Putin pentru a conducere Ministerul Apărării

Andrei Belusov este un om din echipa lui Putin. A fost chiar și consilier pentru probleme economice. A condus Ministerul Dezvoltării Economice a Federației Ruse. Comparativ cu Șoigu, zice că este o persoană total incoruptibilă. Ceea ce face bine pentru Moscova pentru că, în ultimul timp, Ministerul Apărării a fost implicat în mai multe scandaluri, scandaluri de corupție.

Pe lângă probleme de corupție, mai sunt și alte probleme. A fost așa-zisa răscoală a lui Prigojin. Și atunci cumva imaginea lui Șoigu a devenit una problemă pentru Kremlin și era nevoie de această schimbare.

Moscova nu a luat niciodată în calcul că războiul ar putea să se mute pe teritoriul Federației Ruse. Totuși, vedem bombardamente, diferite grupuri care pătrund pe teritoriul Federației Ruse.

Pe de altă parte, nu au fost făcute schimbări în cadrul armatei. Mă refer la Statul Major. Ceea ce denotă că de război, de teatrul de luptă, se va ocupa în mare parte doar conducerea armatei. Noul ministru al Apărării se va ocupa doar de ceea ce înseamnă economia războiului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE