Occidentul va sprijini în continuarea Ucraina – militar, financiar și moral – ca să se apere împotriva agresiunii Rusiei. Recenta reuniune de la Bruxelles a miniștrilor de externe din statele membre NATO a confirmat acest lucru. Există însă temeri legate de capacitatea de rezistență a ucrainenilor – militari și civili – pe perioada iernii. Ritmul operațiunilor militarilor ucraineni care își apără teritoriul s-ar putea încetini în peisajul hibernal. O altă necunoscută o reprezintă evoluția politicii interne din Rusia și capacitatea lui Putin, și a camarilei sale, de a rezista la putere. Toate aceste incertitudini strategice au determinat Occidentul să își conceapă noi scenarii defensive.
În interviul acordat în exclusivitatea pentru Euronews România, analistul militar și de politică externă Iulian Chifu, director la Centrului de Prevenire a Conflictelor, spune că, odată cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Occidentul nu mai poate exclude perspectiva unui război de mare intensitate, îndelungat și pe scara largă, asemănător cu cel din Ucraina. Alianța Nord-Atlantică și-a pregătit planurile de contigență și și-a întărit capabilitățile.
Occidentul nu mai poate exclude perspectiva unui război de mare intensitate, îndelungat și pe scara largă, asemănător cu cel din Ucraina
Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor
Potrivit lui Iulian Chifu, Rusia nu mai are în acest moment o armată puternică, capabilă să amenințe Alianța, dar acest lucru nu înseamnă însă că nu ar putea s-o facă în cinci sau șapte ani de acum înainte. Una din problemele cu care se confruntă armatele unor state occidentale este aprovizionare cu suficient armament. Analistul a atras atenția că Europa n-a fost în stare să furnizeze rapid Ucrainei un milion de obuze de artilere de 155 mm, în timp ce Coreea de Nord livrat lunar armatei ruse un milionul de obuze de calibru 152 de mm. Iulian Chifu a apreciat că această situație va trebui depășită rapid.
Bogdan Rădulescu: Care va fi evoluția războiului din Ucraina în următoarele luni de iarnă? Armata ucraineană și civilii mai au capacitatea de a rezista în continuare agresiunii din partea Rusiei în anotimpul rece?
Iulian Chifu: Ucraina este în stare să lupte și în această perioadă, sigur, pe dimensiuni mici, nu cu capabilități care țin de armament greu. Cu toate acestea, armata ucraineană a reușit să facă niște pași majori înainte. În momentul de față există trei condiții, dacă vreți, de care depinde evoluția conflictului din Ucraina. Prima ține de capacitatea Occidentului de a menține constant acest ajutor, militar și financiar, pentru ucraineni. A doua condiție ține, desigur, de reziliența poporului ucrainean, atât a celor din linia întâi a frontului, cât și a majorității populației civile care sprijină eforturile de război ale țării. A trei condiție referă la Rusia. Există semne de întrebare în privința anumitor acțiuni pe care Federația Rusă le-ar putea genera în această iarnă, în zona infrastructurii energetice și de încălzire. Sigur că acest lucru afectează populația din spatele frontului, aflată mult mai departe de linia de contact. Cea de a treia condiție ține și de capacitatea lui Putin de a se menține în continuare la putere. Și acest indicator trebuie luat în calcul, pentru că ar putea în viitor să răstoarne situația.
Vom intra peste puțin timp în anul 2024. Care sunt scenariile care se preconizează privind o eventuală încheiere a războiului?
În privința viitorului, avem cinci scenarii. Ele merg de la scenariu optimist al victoriei Ucrainei, scenariu susținut de către Occident, și care ne spune foarte clar că ținta Kievului este să câștige acest război și că Rusia trebuie să piardă. În acest prim scenariu Rusia trebuie să plătească pentru distrugerile provocate în Ucraina și pentru reconstrucția acestei țări, să fie trasă la răspundere pentru crimele de război și pentru crima de agresiune. Mai mult, toți cei care sprijină Rusia – mă refer la companii, persoane sau state – și care au ocolit sancțiunile internaționale, de asemenea trebuie să plătească.
Acest prim scenariu este aspirațional. Trecem de la el la un al doilea scenariu care are în vedere situația unei victorii strategice a Ucrainei, ceea ce înseamnă în termeni militari să rupă coridorul terestru creat de ruși și care începe de la Marea Azov. În acest scenariu are loc împărțirea frontului actual într-un front de sud, cu presiune pe Crimeea, presiune care este deja vizibilă. Această victorie strategică a Ucrianei i-ar determina într-adevăr pe ruși să vină în mod asumat la masa unor negocieri reale. Avem un al treilea scenariu, o variantă de mijloc, care nu-i neapărat cea mai bună. Ea presupune înghețarea conflictului, într-o formă de facto sau de iure, pe linia de contact existentă. Dar, un astfel de scenariu ar fi o veste proastă.
Scenariul optimist este o victoriei a Ucrainei. Obiectivul Kievului este să câștige acest război, iar Rusia trebuie să piardă. În acest prim scenariu Rusia trebuie să plătească pentru distrugerile provocate în Ucraina, pentru crimele de război și pentru crima de agresiune.
Apoi, mai avem celelalte două scenarii și mai proaste. Unul dintre ele presupune o victorie strategică a Rusiei în urma căreia armata rusă ar urma să ocupe regiunile pe care deja, formal, le-a anexat, chiar dacă nu le-a controlat niciodată în întregime: Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk. În fine, în al concilea scenariu avem o victorie a Rusiei, în sensul în care definește Kremlinul noțiunea de victorie în acest război. În acest ultim scenariu Rusia ar transforma Ucraina într-un stat satelit, ar ocupa complet litoralul ucrainean la Marea Neagră, ar schimba actualul guvern de la Kiev cu un guvern proxy, adică un guvern marionetă.
Desigur, toată această situație ar aduce Rusia la frontiera cu NATO, la gurile Dunării și pe Prut. În acest scenariu, Moscova nici nu își mai pune problema să instaleze un regim marionetă și la Chișinău. Armata rusă ar anexa în înregime Republica Moldova. Aceast al cincile și ultim scenariu ar fi varianta catastrofală a încheierii conflictului, inclusiv pentru România. Este o variantă inacceptabilă. Oricare dintre cele trei scenarii de la sfârșit sunt considerate inacceptabile de către Ucraina și de către Occidentul liber și democratic.
Scenariul catastrofal: Rusia învinge Ucraina și ajunge la gurile Dunării și pe Prut. Transformă Ucraina în stat satelit. Moscova nici nu își mai pune problema să instaleze un regim pro-rus la Chișinău, ci anexează în înregime Republica Moldova.
De aici vine și dorința Occidentului de a sprijini Ucraina, atât cât va fi nevoie, pentru ca ea să își atingă obiectivele militare defensive, respectiv să își recupereze teritoriul, să oblige Rusia să nu mai revină ca să utilizeze forța militară împotriva statului ucrainean suveran și să modifice prin forță frontierele.
A învățat Occidentul să își reconsidere strategiile și doctrinele militare odată cu acest război de agresiune împotriva Ucrainei?
După ce am asistat la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, nu mai putem să excludem perspectiva unui război de mare intensitate, îndelungat și pe scara largă, așa cum este cel pe care Rusia l-a generat în Ucraina. O asemenea perspectivă obligă Alianța Nord-Atlantică să-și pregătească planurile de contigență, să-și întărească toate capabilitățile, fie că este vorba de forță umană, fie de capacități militare și tehnologice sau de noi doctrine militare adaptate, astfel încât acestea să răspundă la riscuri pe care le implică războaie precum cel care se întâmplă acum în Ucraina.
Rusia nu mai e acum, așa cum se spunea înainte, a doua armată puternică, după cea a NATO, capabilă să amenințe Alianța astăzi. Dar dacă astăzi nu mai e capabilă de așa ceva, acest lucru nu înseamnă însă că nu ar putea s-o facă în cinci sau șapte ani de acum înainte, mai ales dacă obține o pauză de război, dacă este lăsată să își refacă și să își regândească forțele militare.
Europa n-a fost în stare să furnizeze rapid Ucrainei un milion de obuze de artilere de 155 mm, în condițiile în care Coreea de Nord livra lunar armatei ruse milionul de obuze de 152 de mm, adică muniție sovietică folosită și azi de Federația Rusă
Or, într-o asemenea situație, cinci sau șapte ani sunt foarte puțini pentru Occident ca să își reconsidere toate aceste caracteristici strategice și militare. Acest lucru este valabil inclusiv pentru România. Nu trebuie să uităm articolul 3 al Tratatului NATO: în cazul unui atac, până se mobilizează forțele celorlalți membri ai Alianței pe baza articolului 5, primul respondent este întotdeauna statul membru agresat. Ca atare, obligația noastră ca stat membru al NATO este să ne întărim propriile noastre capabilități și forța umană pentru apărarea țării.
Rusia nu mai e acum capabilă să amenințe NATO. Dar, dacă astăzi nu mai e capabilă, acest lucru nu înseamnă că nu ar putea s-o facă peste cinci sau șapte ani. Obligația noastră ca stat NATO este să ne întărim propriile noastre capabilități pentru apărarea țării.
Ține de noi să evaluăm în ce măsură ne-am putea confrunta cu un război pe termen lung. O asemenea perspectivă reclamă și resurse și rezerve. Trebuie să vedem cum agrementăm chestiunea aceasta cu voluntarii și cu serviciul profesionist al armatei române, cu existența unui număr suficient de rezerve. România are în acest sens un proiect până în 2026. În ceea ce privește investițiile în apărare, am trecut de la coeficient de 2% din PIB la 2,5%. Or, toate aste eforturi trebuie să se traducă în capabilități, într-un moment în care toată lumea din jurul nostru încearcă să procure armament.
Vedem cât de dificil este acest lucru din punct de vedere practic. Sursele pentru procurarea lui nu sunt decât statele care sunt tot timpul în război și care produc armament pe scară largă. Aici mă refer la Coreea de Sud, la Israel, dar și la Statele Unite, care încearcă să-și calibeze forțele pentru noi situații de conflict, triplându-și practic producția de muniție. Vedem că Europa n-a fost în stare să furnizeze rapid Ucrainei un milion de obuze de artilere de 155 mm, în condițiile în care Coreea de Nord a livrat armatei ruse milionul de obuze de 152 de mm pe lună, adică muniție sovietică folosită și azi de Federația Rusă.
