Soldații francezi s-au plâns că trăiesc în condiții precare în baza NATO de la Cincu, din județul Brașov, potrivit publicației franceze Mediapart. Pe de altă parte, Ambasada Franței arată că militarii francezi nu au formulat plângeri oficiale cu privire la condițiile cu care se confruntă la Cincu.
Baza militară de la Cincu a fost operaționalizată în luna mai și găzduiește peste 700 de militari francezi. Batalionul francez dislocat în România se află la conducerea grupului de luptă NATO creat în țara noastră.
Jurnaliștii Mediapart au citat mărturii ale celor peste 700 de militari care se plâng de condițiile nedemne de la baza din România. Autoritățile de la Paris investighează condițiile în care sunt cazați soldații.
Ce spun autoritățile franceze
Ulterior articolelor apărute în media, Ambasada Franţei în România şi misiunea AIGLE au transmis că hotărârea de dislocare a trupelor franceze a fost luată rapid, la 4 zile după invazia rusă în Ucraina, și au clarificat situația militarilor aflați în țara noastră.
"Amintim că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid. Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfășurat batalionul «Spearhead» al Forței de Reacție Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE", informează Ambasada Franței.
Alcătuit din 500 de militari, batalionul a fost dislocat inițial la Mihail Kogălniceanu, însă baza de la Cincu "s-a impus ca soluția care oferea cele mai multe garanții pentru menținerea unei prezențe militare NATO pe termen lung", au mai adăugat oficialii.
"Pe 2 mai 2022, detașamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 și 1.000 de militari până la finalul anului.
Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni", mai transmit oficialii.
Militarii francezi nu s-au plâns oficial
"Niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată", mai informează Ambasada Franței și misiunea AIGLE.
De asemenea, Franţa și-a asumat responsabilitățile privind camparea, alimentaţia militarilor și alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziție toate elementele solicitate de partea franceză.
"De la instalarea misiunii AIGLE în România, presa a fost mereu invitată să facă reportaje în această bază, în cadrul evenimentelor de tip media day sau individual, iar comunicarea a fost în permanenţă deschisă", au conchis oficialii.