Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alexei Navalnîi, simbol al opoziției ruse. Navalnîi a organizat cele mai mari manifestații împotriva puterii de la Moscova

Se împlinește un an de la moartea celui mai mare opozant al președintelui rus, Alexei Navalnîi. A fost una dintre vocile proeminente ale opoziției ruse. A devenit extrem de popular după o serie de investigații privind corupția la nivel înalt, inclusiv despre averile ascunse ale președintelui rus. A creat “Fondul de luptă împotriva corupției”, dar și o serie de proiecte media alternative. Acestea serveau drept platformă de exprimare pentru opoziția rusă, care nu avea acces la instituțiile de presă importante, controlate de statul rus.

Alexei Navalnîi, liderul opoziție ruse: Putin nu ne este țar. Rusia este țara noastră. Nu vom permite să se poarte de parcă noi nu existăm.

Implicarea activă a lui Alexei Navalnîi în viața politică și socială din Rusia l-a propulsat rapid în fruntea opoziției ruse.

În 2013, participă la alegerile pentru primăria Moscovei. Reușește să acumuleze un număr record de voturi pentru opoziția rusă – peste 27%.

Iar în 2016 își anunță intenția de a candida pentru alegerile prezidențiale din 2018.

Alexei Navalnîi, liderul opoziție ruse: Sunt aici în calitate de candidat la Președinție din partea întregii țări, a Rusiei.

Pe parcursul anului 2017, desfășoară o amplă campanie politică. Mulți dintre rușii care își doresc un alt președinte, îl privesc pe Alexei Navalnîi ca pe un simbol al schimbării, drept politicianul care poate să se opună lui Vladimir Putin. 

Administrația de la Kremlin reacționează, iar Navalnîi nu este înregistrat în cursa electorală. Tânărul politician reușește să-i mobilizeze pe ruși, iar în marile orașe din țară sunt organizate ample acțiuni de protest. 

Alexei Navalnîi, liderul opoziție ruse, Martie 2017: Mă adresez tuturor! Neapărat să participăm la mitingurile din întreaga țară, pe 26 martie. Să ieșim împotriva corupției. Obligatoriu vom învinge.

Demonstrațiile din 2017-2018 sunt printre cele mai ample de la destrămarea Uniunii Sovietice. Autoritățile reprimă brutal acțiunile de protest, zeci de oameni sunt răniți și arestați.

La doi ani după aceste proteste, mai exact în august 2020, Alexei Navalnîi este otrăvit într-un aeroport din Rusia și intră în comă. Confruntată cu presiunea în creștere din partea comunității internaționale, Moscova acceptă ca Alexei Navalnîi să fie transferat într-un spital din Germania. Uniunea Europeană și Marea Britanie acuză șase oficiali de rang înalt de la Moscova de implicare în otrăvirea lui Navalnîi și aplică sancțiuni împotriva acestora. Autoritățile ruse resping acuzațiile.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, Decembrie 2020: Asta nu înseamnă că trebuie otrăvit. Cine are nevoie de el? Înțelegeți? Dacă am fi vrut, am fi terminat această treabă.

După aproape cinci luni de tratament, liderul opoziției ruse se întoarce la Moscova.

Alexei Navalnîi, liderul opoziție ruse, Ianuarie 2021: Cum spunea Putin? Cui îi pasă de el (Alexei Navalnîi n.r.)! Iată că m-am întors. Pot să vă spun că sunt cu adevărat fericit să mă întorc în Rusia. Este cea mai bună zi din ultimele cinci luni. Aici este casa mea și toată lumea mă întreabă dacă îmi e frică. Nu-mi este frică.

La numai un an după revenirea în Rusia, în februarie 2021, Alexei Navalnîi este trimis în închisoare. Iar în următorii ani sunt organizate o serie de ședințe de judecată, iar condamnarea lui Navalnîi ajunge la aproape 30 de ani de închisoare. Autoritățile ruse îl acuză, între altele, de crearea unor organizații extremiste și finanțarea extremismului.

Organizațiile internaționale pentru drepturile omului, dar și mai mulți lideri străini, spun că acuzațiile aduse lui Navalnîi au fost motivate politic. În 2021, Amnesty International îi oferă lui Navalnîi statutul de „prizonier al conștiinței”, iar în 2022 opozantul rus este nominalizat la Premiul Nobel pentru pace.  Și revista Time îl include de două ori în top 100 cei mai influenți oameni din lume.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE