Regizorul Alexandru Belc a câştigat vineri, premiul de regie în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul Metronom.

Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc şi scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă, în timp ce Ţiriac şi Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972. Când băiatul primeşte aprobarea să plece definitiv din ţară, împreună cu familia, cei doi tineri ştiu că trebuie să se despartă, dar nu se aşteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viaţă, notează Agerpres.

Într-un interviu pentru Euronews România, regizorul vorbește despre Metronom, semnificațiile sale, dar și despre experiența și provocările aduse de filmul său de debut.

Alexandru Belc a trecut printr-un carusel de emoții – selecția de la Cannes, proiecția cu 1000 de oameni în sală care au urmărit filmul într-o tăcere deplină, unitatea echipei și îmbrățisările, dar și câștigarea premiului.

“Nu știam ce premiu. Eram în București când am aflat. Colegul meu era acolo”, spune regizorul

Nu poti face un așa film decât cu o cercetare serioasă

“Cercetarea a început acum 5 ani. Și am citit dosarele CNSAS de securitate ale lui Chiriac, și în fața mea s-a făcut un puzzle de povești. Atunci am spus: uite, în 1972, finala a fost în București, la Arenele BNR. Povestea se desfășura în capul meu.
Am transformat cercetarea de documentar despre Cornel Chiriac. Am setat-o cumva în Cotroceni. Povestea a evoluat. Mi se părea important că trebuie ca povestea să trăiască în proximitatea meciului. Acțiunea se petrece în proximitatea meciului. Acțiunea se petrece în 48 de ore, adică 13-15 octombrie, Finala de Cupa Davis de la București și ei merg la ceai în București, cum se spunea atunci, și li se organizează un flagrant și sunt arestați. Și am spus că am nevoie de un eveniment important care a venit în urma cercetării”, a spus Alexandru Belc.

În ceea ce privește realizarea unui film după o perioadă îndelungată de sedimentare a faptelor, regizorul a spus că “e mai greu să faci un film după o istorie incheiată decât după o poveste contemporană, care nu știi cum va evolua, ce efecte va avea”.

București – un oraș ușor neprietenos pentru a rememora trecutul în imagini

“Este îngrozitor de greu. Este aproape imposibil. De asta am refuzat să filmăm mult în exterior. Nu mai există piatră cubică. Piața Spaniei mai are un pic de piatră cubică. Nu am mers în zona de socialism, de blocuri noi, că nici ele nu mai arată ca atunci. Dacă te uiți la arhivă o sa vezi ca arată cu totul altfel cartierele bucureștene. Graffitiul si desenele le-am șters pe toate în grafică.

Am golit total Piața Spaniei. Acolo erau 100 de mașini. Mai puțin o mașină, că nu a vrut proprietara. Dar am plasat multe mașini de epocă în spațiu, mașini frumoase, care arată bine perioada.

S-a intervenit digital la modul la care am curăța aere condiționate si graffiti. Mașina doamnei am evitat-o cu măiestrie.

Am ales locul ăla (Cotroceni – n.red.), pentru că mi-a plăcut mereu. Eu locuiesc în Cotroceni si tot timpul mi-am spus că trebuie să filmez aici. Scena de dechidere a filmului prezintă cele două personaje. Confrunt istoria mică cu istoria mare.

Regizorul mai povestește că în toate documentele din dosarul de securitate se dădea vina pe proasta operaționalizare a celor care puseseră în practică umilința publică.

"Am găsit și în cercetările mele foarte multe scrisori. Și, de cele mai multe ori, erau lăsate să treacă, pentru că era mai important să ajungă la destinație, adică la Munchen, și apoi să se întoarcă. Era foarte important ca Securitatea să vadă frecvența scrisorilor, ce conțin", spune el.

Regizorul povestește despre Radu Nicolescu și experiența sa cu securitatea, după ce a câștigat un concurs la Europa Liberă și a primit drept premiu niște discuri.

“A câștigat, a primit discurile. Le-a primit acasă și ziua în amiaza mare a venit Securitatea și i-a luat discurile, și l-au invitat zi de zi la securitate să vadă ce-i cu discurile alea.

Securitatea pur și simplu nu putea să înțeleagă că sunt niște discuri primite. Se apuca să traducă versurile discurilor și era ireal. I s-a făcut un oprobriu, că încercau să-l elimine din facultate, dar studenții s-au opus. A fost norocos. Alții nu. Știu cazuri de oameni care au facut chiar și la închisoare.

"Nu aleg subiectul pentru premii"

"Am început ca o cercetare, pe urmă mi-am dat seama că e mai spre film de ficțiune, nu spre documentar, pe urma cu pași mici am realizat ca poate ajunge la Cannes. Nu-mi doresc filmele să fie o comandă. Îmi place celebrarea filmului. E superb să vezi filmul intr-o atmosferă ca la Cannes.

Ediția din 2020 nu s-a susținut. În 2021, cu restictii, cu străzi pe jumătate pline. Iar anul ăsta a fost o revenire. N-a fost seară fără 607 vedete pe Red Carpet. Eu când am pășit acolo eram în același grup cu Sharon Stone, cu Tom Hanks, când am coborât din limuzină nici nu ne puteam vedea în marea aia de celebrități pe covorul roșu.

Regizorul mai spune că anul trecut, în perioada aceasta, filma scena de la Securitate. Actrița are 19 ani. El mai arată că experiența de a lucre cu ei a fost interesantă, plină de emoție.

“A fost foarte frumos când își făceau toți poze cu telefonul cu disc sau cu uniformele cu sarafan. Și vorbeau cu părinții lor, și le spuneau că se ascultă The Doors, Joplin. Am 9 minute de The Doors într-o secvență.”, spune Alexander Belc.

Cât de ușor sau de greu a fost produs filmul?

“Aș spune de la greu la foarte greu. Lucrurile se mișcă foarte greu în România și sumele alocate filmelor și culturii sunt foarte mici.
Dacă ne-am fi bazat pe banii din România nu îl puteam face. (…) Am avut un coproducător francez și așa am putut face filmul. Eu am prins și o sesiune de finanțare cu buget foarte mic, deși am luat notă mare. Cu banii ăia nu puteai face un film contemporan, darămite un film de epocă.

Toate filmele românești sunt coproducții. Este singura noastră șansă să putem să le facem. Costurile sunt mari. Totul costă – oameni, costume, mâncare”, mai spune regizorul.

Se va schimba paradigma?

“Dacă vor fi alocați mai mulți bani culturii, probabil. Toți ne chinuim. Toți promitem să facem, să schimbăm. Nu știu ce să zic”, a mai completat Belc.

Întrebat dacă se poate trăi din film, regizorul a precizat că desfășoară activități conexe lumii filmului, nu doar ca regizor, ci și ca editor video.

“Am clienți în Elveția și așa îmi finanțez golurile dintre proiecte.”

Cum a primit presa filmul tău, cu o tematică recentă a României?

“Am plecat cu o oarecare frică, sa nu mergem cu un film despre comunism. Dar nu e despre comunism. Presa poate sa își distrugă filmul total după proiecție. Este foarte riscant. Dar am avut review-uri de la medii spre bune, nu au fost proaste. Și dacă primele sunt bune, ceilalți le preiau.

Și atunci am avut noroc. Am găsit în revista Festivalului și un review care nu ridica filmul, era anost. E clar că nu poți să multumești pe toată lumea. Contează și cine spune da sau nu, că poate să îți schimbe parcursul”, a răspuns regizorul.

Când, cum și unde vedem Metronom?

Prima proiecție va fi la TIFF, pe 23 iunie, în Piața Unirii, în aer liber.

“Drumul către cinematografe este abia în toamnă. Nu am datele exacte pentru că vine vara, vin vacanțele. Va mai fi însă și la Timisoara o proiecție, la TimiShort Film Fest, cred că pe 14 iulie”, a mai spus regizorul.

În ceea ce privește streamingul, există și această perspectivă, dar abia din 2023.

Când mergem la Metronom, să lăsăm clișeele acasă

“Să nu se ducă la un film despre communism, că nu or să vadă asta, să se ducă la un film de dragoste, despre iubire. Nu nu este un film de comunism. Vor fi dezamăgiți.

Filmul ăsta este și pentru părinții nostri, dar și pentru ei (generația tânără – n.red., pentru cei mai tineri decât noi – n. red.) Am creat un limbaj, care să le placă. Am gândit filmul ăsta pentru generația tânără”, a spus regizorul.