Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului de cazuri de COVID-19 este evidentă şi că la persoanele infectate tulpina Omicron este preponderentă. Totodată, întoarcerea din vacanțe și începerea școlilor poate determina o creștere a numărului de cazuri.
"În săptămâna precedentă, au fost aproximativ 38.945 de cazuri, dintre acestea fiind 7.473 de cazuri fiind persoane reinfectate. S-au înregistrat 164 de decese în săptămâna 8-14 august ca urmare a bolii COVID-19. S-au efectuat 26.637 teste RT-PCR şi 113.978 teste rapide antigenice. Evoluţia săptămânală a numărului de cazuri de COVID este consistent mai scăzută faţă de săptămâna anterioară - 51.832 de cazuri. Se observă această tendinţă de descreştere. Acelaşi lucru observăm şi la decese, fiind ceva mai puţine decât săptămâna anterioară.
După scăderea numărului de cazuri, scăderea numărului de decese se face ceva mai lent. Rata de pozitivare este în scădere în această săptămână, ceea ce ne facem să fim destul de încrezători că tendinţa de scădere este reală (...). Tendinţa de descreştere este evidentă (...). Nu ne aşteptăm la fenomene deosebite, doar cu întoarcerea din vacanţe şi începerea şcolilor ne putem aştepta din nou la o creştere a numărului de cazuri", a afirmat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă.
Secretarul de stat a subliniat aprecierea Ministerul Sănătăţii pentru cei care au purtat masca de protecţie în mijloacele de transport în comun şi în magazine.
"Am convingerea că acest comportament a contribuit la tendinţa de scădere a numărului de cazuri de COVID", a mai spus Pistol.
Potrivit acesteia, secvenţierile efectuate în săptămâna precedentă au evidenţiat că tulpina Omicron este preponderentă, tulpina BA2 fiind identificată într-un procent de 39%, iar tulpina BA5 - 16%.