UPDATE: Konstantin Koltsov, jucătorul profesionit de hochei pe gheață din Belarus, s-ar fi sinucis spun polițiștii din Departamentul Miami-Dade în urma anchetei.
„Potrivit anchetatorilor, luni, 18 martie 2024, la aproximativ 12:39 dimineața, poliția și pompierii din Bal Harbour au fost trimise la St. Regis Bal Harbour Resort, 9703 Collins Avenue. Departamentul de poliție din Miami-Dade, Biroul de Omucideri, a răspuns și a preluat ancheta despre posibila sinucidere a lui Konstantin Koltsov… Nu au fost reperate elemente care să demonstreze o activitate criminală”, a declarat Departamentul de Poliție din Miami-Dade pentru CNN.
Cunoscutul hocheist Konstantin Koltsov a încetat din viață, la doar 42 de ani. Tragedia a avut loc la Miami, acolo unde Koltsov se afla pentru a o susține Aryna Sabalenka (25 de ani), Cei doi aveau o relație de trei ani.
Rămâne de văzut dacă Sabalenka va mai fi capabilă să joace la Miami, acolo unde ar fi urmat să o întâlnească, în turul 2, pe câștigătoarea meciului Simona Halep - Paula Badosa.
UPDATE: Cauza decesului lui Konstantin Koltsov ar fi fost prezența unui cheag de sânge, ceea ce dus la embolie cerebrală și la declanșarea unui accident vascular cerebral, potrivit publicației din Belarus Telegraf.News.
"Un cheag de sânge care s-a format în altă parte a corpului s-a desprins și a ajuns pe un vas de sânge din creier, provocând un accident vascular cerebral", susține sursa menționată.
Știrea inițială:
Konstantin Koltsov a murit
Conform presei americane, moartea lui Koltsov a fost una subită, însă nu se știu prea multe detalii pe moment. Bielorusul a fost un hocheist important, care a participat și la Jocurile Olimpice din 2002 (Salt Lake City) și 2010 (Vancouver), iar acum era antrenor secund la echipa rusă Salavat Yulaev. În cariera sa, el a jucat în NHL, la Pittsburgh Penguins.
"Cu mare regret, vă informăm că antrenorul nostru, Konstantin Koltsov, a încetat din viață. El a fost o persoană puternică și veselă, a fost iubit și respectat de jucători, colegi și fani. Konstantin și-a scris pentru totdeauna numele în istoria clubului nostru", a fost anunțul trist al echipei ruse cu care a câștigat un titlu în 2008, în calitate de jucător.
Koltsov era renumit pentru viteza sa pe gheață. El a jucat 123 de meciuri pentru naționala Belarus, a marcat 34 de goluri și a dat 21 de pase decisive.
Vestea tragică a fost confirmată și de Federația de hochei dn Belarus.