Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Simona Halep, învinsă la Miami Open 2024. A fost primul meci jucat după suspendare

UPDATE: Simona Halep a pierdut, în trei seturi, în prima ei partidă oficială jucată după un an și șapte luni, cea cu Paula Badosa, din turul 1 al Miami Open. Halep a câștigat setul de debut cu 6-1, dar le-a cedat pe următoarele două, în fata numărului 80 în clasamentul WTA, Paula Badosa.

Simona Halep - Paula Badosa 6-1, 4-6, 3-6, în primul meci al româncei la revenirea pe terenul de tenis

În ciuda pauzei extrem de mari, Simona a jucat foarte bine. Chiar a avut același număr de ași cu Badosa (5), sportivă care este recunoscută pentru serviciul puternic. Halep a făcut mai puține greșeli neforțate, 39 față de cele 53 ale adversarei, însă diferența s-a făcut la mingile direct câștigătoare, unde Halep a avut 18, iar Badosa, 35.

Lipsa de activitate a făcut-o să se resimtă pe finalul setului secund, la scorul de 5-4 pentru Badosa, când Halep a cerut un time-out medical, pentru că avea dureri la umărul drept.

Pentru Badosa, meciul cu Halep reprezintă prima ei victorie împotriva românce și prima victorie împotriva unui fost lider mondial după trei ani. În 2021, la Indian Wells ea a trecut de Viktoria Azarenka.

Scor final: Simona Halep - Paula Badosa 6-1, 4-6, 3-6, după două ore de joc.


Știrea inițială:

Simona Halep va avea o adversară dificilă în primul meci la revenirea pe teren după mai bine de un an și jumătate: Paula Badosa, fost număr doi mondial.

Meciul Simona Halep - Paula Badosa va fi marți și va începe nu înainte de ora 22:00, ora României, în funcție de momentul în care se termină partida anterioară, care se dispută pe același teren.

E primul meci oficial al Simonei după aproape un an și 7 luni. Mai exact, au trecut 568 de zile de la ultima ei partidă, cea cu Daria Snigur, din turul 1 al US Open 2022.

Dacă va trece de Badosa, Simona Halep va juca, în turul secund, cu bielorusa Aryna Sabalenka, aflată pe locul 2 mondial.


Știrea inițială:

În vârstă de 26 de ani, jucătoarea din Spania a fost numărul 2 mondial, performanță atinsă în aprilie 2022. Ea este o mare admiratoare chiar a Simonei Halep. Badosa are în palmares trei titluri WTA la simplu, în timp ce, la Grand Slam-uri, a reușit să atingă un sfert de finală la Roland Garros, în 2021, pe suprafața ei favorită, zgura.

Tot în 2021, ea a câștigat și Indian Wells, turneu de categorie 1.000.

Paula Badosa, prima adversară a Simonei Halep la Miami Open

În prezent, Paula Badosa se află pe locul 80 WTA. Printre atuurile ei se numără serviciul foarte puternic, având în vedere și înălțimea sa, de 1,8 m, dar și reverul cu ambele mâini, puternic și bine plasat.

Halep și Badosa s-au mai întâlnit de două ori până acum, iar ambele partide au fost câștigate de Simona. Prima dată s-a întâmplat în turul al doilea de la WTA Madrid (scor 6-3, 6-1), iar apoi în optimile de la Wimbledon (scor 6-1, 6-2).

Dacă va trece de Badosa, Halep ar urma să dea peste Aryna Sabalenka, o adversară mai puternică, aflată pe locul 2 mondial. Bielorusa nu va evolua în primul tur, datorită statutului ei de cap de serie. Sabalenka este dublă câștigătoare de Grand Slam, la US Open 2019 și Australian Open 2021.

  • Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA.
  • Simona Halep a jucat ultimul meci oficial pe 29 august 2022, când a pierdut în fața Dariei Snigur, în primul tur la US Open.

Cea mai bună performanță a Simonei Halep la Miami a fost atingerea semifinalelor. A reușit-o de două ori, în 2015 (2-6, 6-4, 5-7 cu Serena Williams) și 2019 (5-7, 1-6 cu Karolina Pliskova). Ultima sa participare la turneul din Florida datează din 2021, când a pierdut în turul al treilea.

  • Simona Halep a primit un wild-card la Miami, imediat după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj.
  • La Miami Open mai joacă trei românce alături de Halep: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian și doar Sorana este cap de serie.

WTA va modifica regulamentul după problemele "cazului Halep"

Din cauza controverselor iscate cu clasamentul Simonei, conducătorii WTA au anunțat că au început demersurile pentru o schimbare de regulament.

O astfel de situație nu este prevăzută de regulamente, așa că organizatorii Billie Jean King Cup, competiție în care românca va juca după Miami Open, au plasat-o pe Simona Halep pe locul 58 WTA. Ea fusese scoasă din clasament în septembrie 2023, la un an după suspendarea inițială provizorie pentru dopaj.

Halep nu a mai avut clasament pentru că, din cauza suspendării pentru dopaj, ea nu a mai putut să joace și să-și apere punctele în turnee. Pe 5 martie 2024, TAS a anunțat că i-a redus perioada de suspendare, de la 4 ani la 9 luni.

Numai că, potrivit deciziei finale a TAS, suspendarea de 9 luni ar fi trebuit să expire pe 6 iulie 2023, dar problema este că ea a stat deja în afara competițiilor mai bine de un an și jumătate, până în martie 2024. Astfel, ea nu a putut beneficia de înghețarea clasamentului sau de "clasamentul protejat", deși ar fi trebuit.

Problema clasamentului protejat a fost abordată și de Darren Cahill, nimeni altul decât fostul antrenor al Simonei Halep. El a vorbit de această dată despre altă jucătoare, Tara Moore, care a trecut printr-o chestiune similară cu Halep și a fost acuzată de dopaj deși consumase alimente contaminate. Ulterior, ea a fost exonerată, numai că a executat deja o suspendare de 19 luni.

Conform regulamentelor, "clasamentul protejat" se aplică diferențiat. Astfel, jucătoarele care absentează din competiții între șase luni și un an au dreptul să folosească clasamentul protejat la 8 turnee, în timp ce jucătoarele care lipsesc între un an și trei ani, vor beneficia de clasamentul protejat pentru 12 turnee, în interval de un an.

Astfel, momentul la care ar fi trebuit să îi expire cele 9 luni de suspendare era finalul lui iulie 2023. Pe 7 august 2023, când Tribunalul Sports Resolutions a suspendat-o, Halep era pe locul 58, adică exact poziția pe care a figurat Simona pe site-ul Bille Jean King Cup.

Însă dacă nu se ia în calcul faptul că suspendarea sa efectivă a expirat în iulie 2023, ci în martie 2024, Halep ar fi acum pe locul 1.141 WTA, după ce va juca primul meci la Miami și când va primi cel puțin zece puncte, chiar dacă va pierde. În acest scenariu, ea ar putea să urce în top 100 WTA dacă va câștiga Openul de la Miami.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE