Astăzi, 9 mai, se împlinesc 74 de ani de la primul pas făcut spre o Europă unită. 9 Mai simbolizează unitatea, pacea și solidaritatea între țările europene și reprezintă un moment de reflecție asupra valorilor comune care stau la baza creării Uniunii Europene.
În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă. Ţările Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. În acest context, liderii europeni au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel, un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”. Totul a început cu discursul ministrului francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman. „Declarația Schuman” este considerată piatra de temelie a Uniunii Europene și a fost un pas important în direcția păcii și prosperității pe continent.
Astfel, la 1 ianuarie 1952 a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
De la CECO, la CEE
Propunerea lui Robert Schuman a dat naștere unei comunități specializate în gestionarea cărbunelui și a oțelului. Pentru a duce mai departe integrarea europeană, cele șase state membre (Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) au decis să înceapă și o cooperare economică. Astfel, cele șase țări au semnat Tratatul de la Roma, în 1957, prin care au înființat CEE (Comunitatea Economică Europeană) și Euratom (Comunitatea Europeană a Energiei Atomice).
Obiectivul CEE era acela de a forma o mare piață comună în Europa, caracterizată de o uniune vamală și de eliminarea treptată a tarifelor comerciale, astfel bunurile și, în cele din urmă persoanele, să poată circula liber. De asemenea, CEE a încercat să pună în aplicare politici comune în toate statele membre, în special în domeniul agriculturii. În același timp, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice avea ca obiectiv principal dezvoltarea comună a energiei atomice în scopuri pașnice în Europa.
Pentru a facilita activitatea Comunității Europene, în 1958 au fost înființate patru noi instituții: Comisia Europeană, un Consiliu de Miniștri, o Adunare Parlamentară (denumită ulterior „Parlamentul European”) și o Curte de Justiție.
La 1 iulie 1968, uniunea vamală devenise o realitate. Efectul a fost imediat vizibil. Între 1957 și 1970, comerțul intracomunitar a crescut de șase ori, iar schimburile comerciale ale CEE cu restul lumii s-au triplat.
Prima extindere a CEE a avut loc în 1973. Atunci, Regatul Unit, Irlanda și Danemarca au aderat la CEE, mărind numărul statelor membre de la 6 la 9.
Actul Unic European
În 1986, Actul Unic European a stabilit un termen limită pentru crearea pieței unice: ianuarie 1993. Acest nou tratat cerea statelor membre să se angajeze în crearea unei Europe fără frontiere interne până la acea dată.
În acest context, au fost luate aproximativ 300 de măsuri pentru a elimina diferitele obstacole care împiedicau libera circulație a bunurilor și a persoanelor.
Tratatul de la Maastricht și criteriile de la Copenhaga
Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, a dus construcția europeană la un nou nivel. Astfel, a fost instituită oficial Uniunea Europeană. Tratatul a adăugat și o dimensiune politică Comunității.
O altă inovație a Tratatului de la Maastricht a fost crearea cetățeniei UE. Începând de atunci, orice persoană care deținea cetățenia unei țări din UE a devenit automat cetățean al UE. În plus, cetățenia UE a conferit drepturi, cum ar fi dreptul de a circula și de a locui liber în UE, dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European și la alegerile municipale etc.
Piața unică a devenit în sfârșit o realitate la 1 ianuarie 1993. Apoi, la Copenhaga, în iunie 1993, au fost definite criteriile pe care orice țară candidată care dorește să intre în Uniunea Europeană trebuie să le îndeplinească înainte de aderare. Aceste așa-numite „Criterii de la Copenhaga” vizau în principal statele din Europa Centrală și de Est, care încercau să devină parte a Comunității Europene.
Există trei criterii principale: politice, economice și de respectare a drepturilor comunitare.
România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană pe 25 aprilie 2005, iar pe 1 ianuarie 2007 țara noastră a devenit cel de-al 27-lea stat membru al Uniunii Europene.
