Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

40 de pompieri români trimiși în Grecia, gata să intervină, în cazul incendiilor de vegetație

Cei 40 de pompieri trimiși de România în Grecia pentru a interveni, în cazul incendiilor de vegetație, s-au instalat în Atena. Timp de o lună, aceștia participă la o misiune de pre-poziționare, adică sunt deja pregătiți să-i sprijine pe salvatorii eleni în stingerea incendiilor de vegetație care ar putea izbucni. În acest fel, timpul de răspuns este mult mai bun. Grecia este una dintre țările europene afectate de incendii masive în ultimii ani.

Echipa de salvatori, formată din 40 de pompieri, din mai multe zone ale țării, a ajuns în estul Atenei, după un drum de 24 de ore. Salvatorii au plecat din România cu mai multe autospeciale de stingere. Și-au instalat echipamentele în Grecia și sunt gata de intervenție. Este al doilea al an în care aceștia participă la o misiune de prevenție, alături de pompieri din alte țări, prin Mecanismul european de Protecție Civilă, la cererea statului elen.

Valeriu David, comandant, modulul specializat pentru intervenții la incendii de pădure: Suntem aici pentru a răspunde solicitărilor colegilor noștri eleni, pentru a îmbunătăți timpul de răspuns în cazul producerii unui incendiu de pădure major. Suntem aici alături de colegii și prietenii noștri pompieri, să facem o echipă, să vorbim aceeași limba, astfel încât să răspundem nevoilor populației.

În ultimii ani, Grecia a fost lovită de incendii uriașe de vegetație

Flăcările au distrus părți mari din pădurile situate în zona Atenei și pe insula Evia. România a reacționat prompt de fiecare dată și a trimis salvatori în sprijin. Ajutorul a fost remarcat atât de localnici, cât și de presa și autoritățile elene.

Unii dintre pompierii care au plecat în misiune știu deja cu ce s-ar putea confrunta, pentru că au intervenit la stingerea incendiilor din Grecia și în alți ani.

Burcea Alexandru Ionuț, pompier, IGSU: A fost destul de greu, dat fiind faptul că au clima diferită de a noastă, vântul mult mai puternic, căldura mult mai mare. Au fost scoși și oameni din case, și animale, în momentele alea eram plini de adrenalină, nu ne mai gândeam.

În cazul în care va fi nevoie, România va suplimenta numărul salvatorilor. Cei care au ajuns acum în Grecia sunt în misiune timp de două săptămâni, după care vor fi înlocuiți de o altă echipă, până la sfârșitul lunii. În luna august, mai mulți pompieri vor pleca în misiuni similare, în Franța.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE