ȘTIRI EXTERNE
Elon Musk confirmă că are încă un copil cu Grimes. Ce nume neobișnuit a primit băiețelul
Miliardarul Elon Musk a confimat că are trei copii împreună cu cântăreața canadiană Grimes, fosta lui parteneră. Este vorba despre un băiețel care are un nume la fel de neobișnuit precum al fraților săi.
22 de ani de la atacurile asupra Turnurilor Gemene. Supraviețuitor: ”Am simțit că toată lumea avea să meargă în rai în acea zi”
William Jimeno, un polițist din echipele de intervenție în timpul atacului din 11 septembrie 2001, a povestit într-un interviu pentru Euronews România, cum a acționat alături de colegii săi în acele clipe și cum au încercat să salveze cât mai mulți oameni.
Țările de Jos. Cel mai vechi planetariu din lume este pe cale să devină monument UNESCO
Cel mai vechi planetariu funcțional din lume este pe cale să intre în Patrimoniul UNESCO. Instituția este deja un monument național în Țările de Jos, iar autoritățile au cerut includerea sa în patrimoniul mondial. Decizia finală va fi luată luna aceasta.
UE avertizează Rusia: Vor exista "consecinţe" pentru organizarea alegerilor în teritoriile ucrainene anexate ilegal
Uniunea Europeană a avertizat luni Rusia că vor exista "consecinţe" pentru toţi cei implicaţi în organizarea alegerilor - pe care ea le consideră ilegale - în teritoriile ucrainene anexate de Moscova.
Sondaj. Europenii susțin măsurile UE pentru a face față crizei energetice și a ajuta Ucraina
Potrivit unui nou sondaj, cetățenii europeni susțin în proporție covârșitoare măsurile luate de UE în ultimul an pentru a proteja consumatorii și întreprinderile de volatilitatea prețurilor la energie.
Putin nu ar avea concurenți dacă va candida din nou la președinție. Anunțul Kremlinului după alegerile din weekend
Vladimir Putin nu ar avea ”o concurenţă reală în stadiul actual” în cazul în care va decide să candideze la alegerile prezidențiale din Rusia din 2024, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Ucraina caută să obțină un ajutor financiar de până la 14 miliarde de dolari de la SUA în 2024
Ucraina va nevoie, în 2024, din partea SUA de un ajutor financiar cuprins între 12 şi 14 miliarde de dolari, în condiţiile în care cheltuielile bugetare rămân la un nivel ridicat, pe fondul invaziei ruseşti, a declarat luni ministrul ucrainean de Finanţe, Serghei Marcenko.
OCDE: Niciun șoc major în ceea ce privește securitatea alimentară mondială, în ciuda războiului din Ucraina și a căldurii extreme
Perspectivele privind exporturile globale de cereale au trebuit să fie modificate după ce principalul exportator Ucraina a început din nou să se confrunte cu amenințarea militară rusă asupra transporturilor sale pe Marea Neagră.
Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt pentru a treia oară în acest an
Vulcanul Kilauea, situat în Insula Mare din Hawaii, a început să erupă duminică după-amiază, fluxul de lavă fiind limitat, pentru moment, la zona de la baza craterului, a precizat duminică Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite.
SUA consideră că ucrainenii mai au între 30 şi 45 de zile la dispoziţie înainte ca vremea să le complice contraofensiva
Trupele ucrainene mai au, probabil, între 30 şi 45 de zile la dispoziţie înainte ca vremea să le complice operaţiunile de luptă pentru contraofensivă, a declarat şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley.
Studiu: 3 din 10 europeni spun că sunt într-o situație financiară precară
Un nou studiu arată că trei din zece europeni declară că se află într-o situaţie financiară precară, ceea ce îi face să renunţe la unele necesităţi de bază, cum ar fi mâncarea atunci când le este foame sau a-şi încălzi locuinţa.
Generalul Serghei Surovikin, demis după rebeliunea Wagner, primeşte un post în Comunitatea Statelor Independente
Generalul rus Serghei Surovikin, demis din funcţia de şef al Forţelor Aerospaţiale Ruse după rebeliunea armată a Grupului Wagner, a fost numit preşedinte al Comisiei de Coordonare pentru Afaceri de Apărare Aeriană din Comunitatea Statelor Independente.
Moscova anunță victoria partidului preşedintelui Putin în ”alegerile” organizate în teritoriile anexate din Ucraina
Moscova a anunţat duminică seara victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, scrutine considerate "ilegale" de Kiev şi aliaţii săi.
Parada LBGTQ în Serbia. Sute de oameni au cerut ca drepturile minorităților sexuale să fie respectate
Sute de oameni au ieșit pe străzile Belgradului pentru a-și manifesta solidaritatea cu minoritățile sexuale. În același timp, zeci de reprezentanți ai bisericii au organizat un contraprotest. Nu au avut loc altercații între cele două grupuri, pentru că zona a fost împânzită de polițiști.
Joe Biden anunță "debutul unei ere de cooperare şi mai mare" cu Vietnam
Preşedintele american Joe Biden, sosit duminică în vizită oficială la Hanoi, a prezis "debutul unei ere de cooperare şi mai mare" cu Vietnamul, la începutul reuniunii sale cu secretarul general al Comitetului central al Partidului comunist vietnamez, Nguyen Phu Trong.
Alegeri regionale în Rusia. Vladimir Putin a votat online și a lăudat soldații care luptă în Ucraina
În timp ce liderii lumii s-au reunit la Summitul G20, Vladimir Putin și-a făcut apariția la Moscova pentru a-i îndemna pe ruși să voteze la alegerile regionale. El s-a adresat inclusiv cetățenilor din regiunile anexate ilegal de Rusia.
Mărturiile celor care au supraviețuit cutremurului din Maroc: "Am simțit o zguduitură uriașă ca și cum ar fi fost ziua judecății de apoi"
Când cutremurul s-a terminat, vineri târziu, orașul sculptat în Munții Atlas era devastat, cu zeci de case dărâmate și ziduri reduse la ruine. În curând, echipele au început să asculte strigătele disperate ale oamenilor prinși printre ruine în Moulay Brahim.
Arestări pentru spionaj în Marea Britanie: Rishi Sunak denunță "interferența" din partea Beijingului
Premierul britanic Rishi Sunak i-a exprimat omologului său chinez "profunda îngrijorare" cu privire la "interferența chineză în democrația parlamentară britanică", după dezvăluirea arestării a doi bărbați sub acuzația de spionaj.
Rusia afirmă că a distrus trei vedete militare rapide ucrainene pe Mare Neagră
Rusia afirmă că a distrus în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pe Marea Neagră trei vedete militare rapide având la bord soldaţi ucraineni care se deplasau către Crimeea, relatează AFP. La rândul său, armata ucraineană a anunţat că forţele ruse au atacat regiunea Kiev cu drone explozive.
Kievul, ținta unui nou atac cu drone rusești
Mai multe drone ruseşti au atacat Kievul duminică în zori, potrivit autorităţilor ucrainene care nu au raportat victime la început, scrie AFP, citată de Agerpres. O corespondentă a agenţiei France Presse a auzit peste zece explozii în cursul nopţii.
Moartea unui adolescent, după ce a făcut provocarea ”One Chip Challenge” de pe TikTok, aduce îngrijorări în rândul părinților
Moartea unui adolescent din Massachusetts, după ce familia sa a declarat că a mâncat un chips de tortilla extrem de picant, a dus la numeroase îngrijorări cu privire la provocarea din social media și a determinat comercianții să retragă produsul de pe rafturile lor, la cererea producătorului.
Putin dorește consolidarea cooperării cu Coreea de Nord "în toate direcţiile"
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un cu cea de-a 75-a aniversare a proclamării Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), pledând pentru întărirea cooperării bilaterale "în toate direcţiile".
Ministrul belgian al Justiției, implicat într-un scandal după petrecerea de ziua sa de naștere
O anchetă pentru "comportament jignitor" a fost deschisă după ce invitații la petrecerea de ziua de naștere a ministrului belgian al Justiției au fost acuzați că au urinat pe o mașină de poliție.
Un general american acuză China că doreşte să ''exploateze'' cunoştinţele militare ale forţelor SUA şi NATO pentru a-și îmbunătăți propria armată
Şeful aviaţiei militare americane, generalul Charles Q. Brown, a avertizat vineri că China încearcă să "exploateze" cunoştinţele forţelor SUA şi NATO pentru a îmbunătăţi capacităţile forţelor sale armate.
SUA şi India pun capăt ultimului lor conflict comercial, odată cu întâlnirea Biden-Modi la summitul G20
Premierul indian Narendra Modi şi preşedintele american Joe Biden au avut vineri o întrevedere bilaterală la summitul G20 care se desfăşoară la New Delhi şi au salutat "parteneriatul solid şi durabil" dintre ţările lor.
Nancy Pelosi a decis, la 83 de ani, să candideze pentru un nou mandat în Camera Reprezentanţilor din SUA
Fosta şefă democrată a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Peloci, în vârstă de 83 de ani, a anunţat vineri că va candida la alegerile de anul viitor pentru încă un nou mandat în Congres.