Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia afirmă că a distrus trei vedete militare rapide ucrainene pe Mare Neagră

Rusia afirmă că a distrus în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pe Marea Neagră trei vedete militare rapide având la bord soldaţi ucraineni care se deplasau către Crimeea, relatează AFP. La rândul său, armata ucraineană a anunţat că forţele ruse au atacat regiunea Kiev cu drone explozive, potrivit Agerpres.

Ucraina anunță și ea atacuri cu drone rusești

În cursul nopţii, "în partea de vest a Mării Negre (...) aviaţia navală a Flotei Mării Negre a distrus trei vedete militare rapide 'Willard Sea Force' de fabricaţie americană transportând grupuri de desant ale forţelor armate ucrainene", a indicat Ministerul rus al Apărării pe reţeaua Telegram.

În comunicate separate, armata rusă a anunţat de asemenea că opt drone ucrainene au fost doborâte de apărarea antiaeriană deasupra Crimeei şi o alta în regiunea Briansk, la graniţa cu Ucraina.

La rândul său, armata ucraineană a anunţat într-un comunicat citat duminică de AFP că forţele ruse au atacat Ucraina cu 32 de drone explozive de tip Shahed 136/131, dintre care 25 au fost distruse de forţele ucrainene.

Majoritatea dronelor de atac au vizat regiunea Kievului, a menţionat statul major ucrainean duminică dimineaţa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE