William Jimeno, un polițist din echipele de intervenție în timpul atacului din 11 septembrie 2001, care a stat 13 ore sub dărâmături turnurilor gemene, a povestit într-un interviu pentru Euronews România, cum a acționat alături de colegii săi în acele clipe și cum au încercat să salveze cât mai mulți oameni. Pe unii dintre polițiștii cu care lucra atunci nu avea să îi mai vadă niciodată.
William Jimeno: ”Eram un ofițer de poliție debutant. Aveam doar 9 luni de experiență în meserie. Lucram la intersecția dintre străzile 42 și 8 când avionul a survolat peste Midtown Manhattan. Și unul dintre sergenții mei chiar l-a văzut.
Eu am văzut umbra. Curând, ne-am dat seama că suntem atacați. Și 20 dintre noi am intervenit, fiind la autogara din Midtown Manhattan, acolo sunt polițiștii atât din New York cât și din New Jersey. Ne-am mobilizat acolo. La un moment dat, sergentul McLaughlin a adunat o echipă și am intrat să încercăm să salvăm vieți.”
Reporter: ”Pentru câte ore ați fost blocați acolo?”
William Jimeno: ”Odată ce am intrat în clădire, eram cinci, eu, sergentul McLaughlin, Antonio Rodriguez, Dominic Pizzullo și Christopher Amoroso. Din nefericire, când primul turn a căzut, l-am pierdut pe Christopher Amoroso și Antonio Rodriguez. Și apoi, când al doilea turn a căzut, l-am pierdut pe Dominic Pizzullo, care încerca să mă scoată pe mine. Și asta a declanșat o luptă pentru a mă salva pe mine. Am fost îngropat timp de 13 ore în total. Și apoi sergentul din subordinea mea a fost îngropat timp de 22 de ore. Au supraviețuit doar două persoane sub World Trade Center, ceea ce este un miracol și o dovadă a ceea ce pot face oamenii pentru oameni. Deci, dacă mă ascultați, să știți că indiferent prin ce treceți în viața, poți depăși și cele mai mari provocări. Nu sunt diferit față alții pe această lume. Și asta vreau să fie, o sursă de inspirație pentru ceilalți, să știe că atunci când te confrunți cu provocări, poți să le si depășești, de asemenea.”
William i-a transmis soției sale un mesaj
Reporter: ”Deci, așa cum ai spus mai devreme, ai fost îngropat acolo în subsol, între cele două turnuri. Poți să ne descrii întreaga situație?”
William Jimeno: ”A fost oribil. Ne aflam între turnul unu și turnul doi. Și exista un nivel de pasaj de mall, care lega cele două turnuri. Așa ajungeai de la un turn la altul. Și, din nefericire, părăseam turnul doi, ne întorceam la turnul unu, când acesta s-a prăbușit. Singurul lucru pe care mi-l mai amintesc este un bubuit uriaș. Ceva ca o explozie uriașă. Nici nu pot să-o descriu. Și apoi am văzut în holul celui de-al doilea turn o sfera de foc uriașă, de mărimea casei mele. Și asta pentru că se prăbușea clădirea.
Sergentul McLaughlin a văzut un baraj de moloz venind spre noi. Și atunci și-a folosit pregătirea. Eram întâmplător lângă o ușă care ducea la un lift de marfă. Și a spus <fugiți, fugiți într-acolo>. Pentru că a crezut că dacă ne putem aduna în jurul liftului de marfă, grinzile ne-ar putea apăra de explozie și salva câțiva dintre noi. Nu știa că se prăbușește clădirea. Noi nu am știut niciodată că se prăbușesc clădirile. A fost foarte îngrozitor, ceva ce sper și doresc să nu pățească nimeni niciodată în lume din nou.”
Reporter: ”Am citit povestea ta si am văzut și filmul. Am văzut că i-ai cerut sergentului să trimită un mesaj soției tale. Și soția ta era atunci însărcinată în șapte luni, dacă nu mă înșel. Deci, spune-mi, cum te-ai simțit în acel moment?”
William Jimeno: ”Ei bine, în acel moment, îmi dădeam seama că am pierdut trei colegi. Eram si grav rănit. Sergentul meu era grav rănit. Și nu părea că vine cineva să ne salveze. Așa că, în acel moment… eu sunt catolic, nu fac prozelitism, dar în acel moment mi-am făcut rugăciunile și i-am cerut sergentului să transmită prin radio să-i transmită soției că o iubesc. Da, soția mea, Alison, era în șapte luni. Am spus doar să aleagă ea numele copilului, pentru că încă mai căutam numele bebelușului… dar îi plăcea numele Olivia si am spus, te rog, să-i spui că vreau ca bebelușul să se numească Olivia. Spun gluma asta, că femeile câștigă întotdeauna, indiferent de situație. Dar voiam ca soția mea să fie fericită si ca bărbat, voiam doar să-i ofer confortul de a ști că o iubesc. Voiam ca bebelușul să poarte numele pe care ea și-l dorea.
Și singurul meu gând în acel moment era să-i transmit lui Dumnezeu că, într-un fel, să-mi dea voie să văd nașterea copilului meu. Și alt lucru era că știam că toți vom merge în rai în acea zi pentru că acești lași, acești teroriști, au atacat oameni nevinovați. Și am simțit că toată lumea avea să meargă în rai în acea zi. Și am fost împăcat cu moartea în acel moment pentru că … Eu sunt un imigrant, am venit în această țară la vârsta de doi ani. Dar iubesc această țară, așa cum ar trebui fiecare să-si iubească țara. Eu iubesc America. Și am simțit că dacă mor astăzi, mor ca american, ca polițist, ca tată, încercând să fac lucrurile corecte și să ajut alți oameni.”
