Articole scrise de Euronews
În Ucraina, războiul nu iartă nici animalele. Fermele din estul țării și-au înjumătățit producția
Puțini ucraineni au mai rămas în zonele din estul țării, iar cei care nu au fugit de război se luptă să supraviețuiască. La fel este și situația personalului unei ferme zootehnice, aflată în Donbas, pe teritoriul controlat încă de Kiev.
Program special pentru elevi și studenți. Pasionații de tehnologie și științe exacte vor beneficia de laboratoare și burse
Alianța Română a Universităților de Tehnologie și Ministerul Educației au convenit înființarea unui program destinat special elevilor si studenților pasionați de tehnologie.
David Popovici s-a calificat în finala Campionatelor Europene de nataţie de la Roma
Înotătorul român David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Roma cu timpul de 46 sec 98/100, un nou record european stabilit în semifinalele de vineri seara.
Palatul Elisabeta, deschis pentru public în weekendul 13-14 august. Ce pot vedea vizitatorii
În acest weekend, Palatul Elisabeta este deschis pentru public, iar vizitatorii pot admira, printre altele, atât încăperile reședinței familiei regale, dar și un automobil special, primit de Regele Mihai în anul 1936.
CFR: Zeci de șoferi încalcă zilnic regulile de circulație la trecerea peste calea ferată
Zeci de șoferi încalcă zilnic regulile de circulație la trecerea peste calea ferată, atrage atenția CFR. Vineri, compania feroviară a făcut publice imagini filmate de o cameră de supraveghere din zona bucureșteană Petricani.
Studiu: Femeile vegetariene sunt mai predispuse la fracturi de șold
O dietă pe bază de plante ar putea fi bună pentru sănătate, precum și pentru planetă, dar oamenii de știință avertizează că femeile vegetariene sunt mai predispuse la fracturi de șold mai târziu în viață decât cele care mănâncă în mod regulat carne și pește.
Zeci de răniți într-un accident de roller-coaster la Legoland, în sudul Germaniei
Cel puțin 34 de oameni au fost răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit pe un roller-coaster, într-un parc de distracții Legoland din sudul Germaniei. Accidentul a avut loc după ce un tren a frânat, iar altul s-a ciocnit de acesta.
Cum au reacționat politicienii vizați de dosarul 10 august după declarațiile Gabrielei Scutea
Viorica Dăncilă spune că era în vacanță pe 10 august, ziua mitingului din Piața Victoriei, reprimat violent de jandarmerie. Viceprimarul Aurelian Bădulescu spune că este neîncrezător că adevărul despre 10 august se va afla, iar Liviu Dragnea continuă să susțină ipoteza unei lovituri de stat.