Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zelenski a încercat să îl destituie pe generalul Zalujnîi de la comanda armatei, dar acesta a refuzat să îşi părăsească postul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să îl destituie pe generalul Valeri Zalujnîi de la comanda armatei, dar acesta a refuzat să îşi părăsească postul şi nu s-au găsit doritori să îi ia locul, afirmă presa preluată miercuri de dpa.

Cotidianul britanic The Times a scris marţi, citând ca surse ofiţeri cu funcţii importante, că Zelenski îl convocase luni pe general la o întrevedere personală, în cadrul căreia Zalujnîi le-a spus consilierilor prezidenţiali că evaluarea lor privind situaţia militară este mai pozitivă decât realitatea.

Ca urmare, generalului i s-a cerut demisia, iar când acesta a refuzat, preşedintele a afirmat că va semna un decret de demitere. Cum mai mulţi succesori posibili au refuzat oferta de a prelua comanda supremă, Zelenski a fost obligat să facă pasul înapoi.

Zelenski, forțat să revină asupra deciziei

Publicaţia citată adaugă că şeful statului a fost forţat să revină asupra deciziei şi de presiunile Statelor Unite, ale Regatului Unit şi ale unor oficiali militari superiori.

Şi ziarul The Guardian a relatat despre tentativa de demitere, bazându-se pe surse parlamentare din opoziţie.

Ministerul apărării de la Kiev a dezminţit informaţiile din presă încă de luni, printr-un mesaj pe Telegram.

Agenţia dpa observă că relaţiile dintre Zelenski şi Zalujnîi sunt considerate tensionate de câteva săptămâni, în contextul eşecului contraofensivei ucrainene împotriva ruşilor.

Generalul în vârstă de 50 de ani a ajuns comandant al armatei cu câteva luni înainte de începutul războiului; sub comanda sa, forţele ucrainene au rezistat invaziei ruse şi chiar au recucerit unele teritorii ocupate. Este popular atât printre soldaţi, cât şi în rândul ucrainenilor în general şi a dezminţit zvonurile că ar avea ambiţii politice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE