Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vremea rea afectează mai multe regiuni de pe glob. În Japonia, ninsorile abundente au paralizat traficul aerian

În Japonia ninsorile abundente au paralizat traficul aerian și rutier din mai multe regiuni, iar mii de gospodării au rămas fără curent electric. O situație similară a fost înregistrată și în SUA, în regiunea orașului Seattle. Vremea a pus probleme și în Insulele Hawaii, unde o furtună puternică a avariat mai multe locuințe.

În prefectura Niigata din Japonia aproape 20.000 de locuințe au rămas fără energie electrică din cauza viscolului. O femeie a fost găsită moartă în propriul automobil, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon.

În Statele Unite, aeroportul din Seattle a anulat 191 de zboruri

În Statele Unite, aeroportul din Seattle a anulat 191 de zboruri, iar alte 135 au avut întârzieri din cauza ninsorilor. Autoritățile îi avertizează pe oameni că din cauza vremii traficul ar putea fi blocat pe mai multe drumuri din țară.

Și în Hawaii ploile însoțite de o furtună puternică au doborât copaci și au avariat mai multe case. De asemenea, au fost raportate mai multe pene de curent. Autoritățile nu au încă un bilanț al distrugerilor.

În tot acest timp, în statul Carolina de Nord din SUA un cutremur cu magnitudinea de 6,4 pe Richter a provocat pagube serioase. Doi oameni au murit, iar alți 11 au fost răniți. De asemenea, mai multe gospodării au rămas fără curent și apă potabilă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE